Ca la noi, la nimeni – Misiuni posibile, misiuni imposibile!

711
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Nu este suficient să facem tot ce putem, câteodată trebuis să facem ceea ce trebuie.”Winston Chruchill

Între două rânduri de alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, ar cam fi suficient timp ca măcar o parte dintre promisiunile făcute în trecutele campanii electorale să fie duse la îndeplinire. Asta la modul general, căci în realitate multe dintre promisiunile făcute în anii electorali rămân doar simple vorbe. Ba chiar, din start, nu sunt dorite a se întâmpla!
PENSIILE SPECIALE, INTANGIBILE? Așa cum se-ntâmplă, de pildă, cu desființarea pensiilor speciale. Promise sau vehiculate de mai toate partidele, dar amânate sine die de fiecare dintre ele. Marți ar fi trebuit să se întrunească o ședință a coaliției și să se discute posibilitatea unei legi a pensiilor care să elimine pensiile speciale. Ei bine, dar mai degrabă rău, ședința coaliției cu o asemenea temă s-a amânat peste două săptămâni.
Nu-i exclus ca partidele – în cazul de față mă refer la cele două mari partide ale coaliției: Partidul Social Democrat și pretinsul Partid Național Liberal, să se ferească precum Necuratul de tămâie ca nu cumva să-i deranjeze pe magistrați, în special de procurorii ce conduc România procurorilor.
Ori, ceea ce nu este imposibil, ca toate partidele politice parlamentare să se teamă atât de tare, și de procurori și de judecători, știind prea bine că anul viitor, adică 2024, este un an electoral?!
RISC MAJOR DE CUTREMUR, ÎN ROMÂNIA! Toate ziarele lumii europene și chiar de pe alte continente au în rim plan catastrofalele cutremure din Turcia. Mai exact, va fi vai de noi, românii, în caz de cutremur! Numai în București există 1.000 de clădiri aflate în pericol numai în București. Cum spuneam, avem un risc de producere a unui cutremur major în România. „Un cutremur mai mare, de peste 7 grade pe scara Richter, s-ar putea produce și în România”, este de părere Mihai Diaconescu, seismolog la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
3 LUNI, STARE DE URGENȚĂ, ÎN TURCIA. Să revin cu o scurtă corectare. Luni am scris că Gaziantep este un oraș în Nordul Turciei, ceea ce este fals. Vroiam să scriu ceva petrecut în Nordul orașului Gaziantep. Îmi cer scuze!
Și tot ca o adăugire, România a trimis ajutoare umanitare cu trei avioane ale Armatei Române, și nu cu două cum am scris ieri.
Intervenția salvatorilor români în Turcia se desfășoară, la fel ca și a echipelor de intervenție internațională, din peste 45 de țări, în condiții grele și se muncește serios pentru ajtorarea greu încercatei Turcii.
N-aș zice că misiunea salvatorilor turci, români și de alte naționalități este una „imposibilă”, dar extrem de îngreunată. Chiar și marți, între orele 10 și 11 dimineața, adică într-o oră, au fost 15 replici ale cutremurelor la Adana, un oraș mare, cam cât Bucureștiul, cu populație de 1,8 milioane de locuitori, dar mult mai întins ca suprafață.
Evident, în perioada replicilor cutremurelor, care parcă nu se mai sfârșesc, misiunea salvatorilor este aproape imposibilă. Nu doar îngreunată!
E de înțeles că din cauza replicilor cutremurelor – multe și dese – salvatorii nu-și pot faca datoria cum ar trebui.
ION PREDOȘANU

P.S. VEȘTI BUNE: Marți, am primit o veste bună din partea ministrului Finanțelor Publice, Adrian Câciu: „Lucrăm la un program de finanțare de peste 1 miliard de euro pentru susținerea producătorilor români de hrană.” A doua veste bună este aceea că europarlamentarul Eugen Tomac a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe tema aderării României la Spațiul Schengen, imposibilă pe 8 decembrie 2022, din pricina veto-ului Austriei în Consiliul JAI. Sigur, procesul va dura poate mai bine de un an și jumătate. Și dacă nu vom avea câștig de cauză, tot este bun acest pas pe care l-au refuzat autoritățile române de la cel mai înalt nivel! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.