Ca la noi, la nimeni – La insistența PSD, vor crește pensiile și salariul minim!

445
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Mai bine mai târziu decât niciodată.” – Zicere românească

Avem și vești bune, dar și altele proaste. Chiar dacă în aceste zile temperaturile sunt mai scăzute decât normalul acestei perioade, iar în unele locuri a și nins – mai ales la înălținmi de peste 1.600 de metri, ei bine, de săptămâna viitoare vremea se încălzește. La Peștișani, de pildă, s-a trecut la plapumă nu și la foc în sobe.
ÎN ALTĂ ORDINE DE IDEI, Uniunea Europeană pune șaua pe companiile de energie, care și-au majorat nejustificat prețurile la Kilowatul/oră și deci și profiturile pe seama cetățenilor Europei.
PUTIN AMENINȚĂ. Autocratul președinte al Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, supărat nevoie mare pe eșecurile armatei sale invadatoare pe frontul din Ucraina a anunțat mobilizarea parțială a rezerviștilot, în jur de 300.000 de „celoveci”, dintre cei cu pregătire militară. Veștile de pe frontul de Est și din Sudul Ucrainei, evident proaste, l-au enervat la culme. Din acest motiv, chiar dacă Armata Roșie nu face față nici măcar glorioase armate ucrainene, Putin se dă cocoș vorbind pentru prima dată în fața națiunii ruse de la începutul invaziei aberante împoptriva Ucrainei și amenință inclusiv cu folosirea armelor nucleare. Conform unui general român, fost șef de stat major, așa ceva nu va fi posibil întrucât la Moscova mai sunt și generali sănătoși la cap. Diferiți de ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, și de generalul Gherasimov, Șeful Statului Major și, o vreme, comandantul trupelor ruse din Ucraina.
PEDEPSIREA TINERILOR LIBERALI LIBERTINI. Primul ministru al României, Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, totodată și președinte al pretinsului Partid Național Liberal, s-a arătat deranjat de scandările injurioase ale petrecăreților din Organizația Tinerilor Liberali, pe Litoral, în stațiunea Venus, la adresa Partidului Sosial Democrat. Care tineri liberali, ce se cred frumoși și liberi, i-au jignit pe social-democrați, după modelul lor – Preș. Klaus Werner Iohannis -, care nu demult îi jignea ca fiind „ciuma roșie”, iar injuria „M**e PSD” o aprecia ca „opinie politică”. Așa că, demnul Nicolae Ciucă i-a cerut președintei TL, Mara Mareș, o listă cu toți aceia care la petrecerea cu pricina l-au imitat pe Preș. Klaus Werner Iohannis, spre a-i pedepsi. Și a început cu destituirea din funcția de secretar general al TL, taman șeful petrecăreților, plus înlăturarea lui din guvern, unde deținea portofoliul de subsecretar de stat la o Agenție guvernamentală. Iar Mara Mareș este obligată să prezinte lista cerută luni, în ședința Biroului Politic Național al pretinsului Partid Național Liberal.
CERERE ABERANTĂ. Ca și cum nu ar fi destul de greu de gestionat criza facturilor de energie electrică, miercuri a apărut și o solicitare bizară din partea lanțurilor de magazine. Care cer, nici mai mult nici mai puțin decât sprijinul statului în plafonarea și compensarea consumului de energie al lanțurilor de magazine. Ca și cum statul român ar fi un sac fără fund.
Numai că statul român are datorii doar către cetățenii săi, pe care-i susține pânăî în 31 martie 2023 în criza creată de facturile la energia electrică, iar ajutorul de 50 de bani la litrul de combustibil s-a extins până la finele anului 2022.
Au fost discuții aprinde în coaliție, pretinsul PNL agreând numai susținerea pentru consumul de benzină, pe motiv că motorina este de import, UDMR susținea o altă variantă, iar Partidul Social Democrat – cel mai mare partid din Parlamentul României – a dorit să nu se facă nicio discriminare, adică vor fi acordați 50 de bani și pentru benzină, dar și pentru motorină.
MAJORĂRI DE PENSII ȘI A SALARIULUI MINIM. Insistența Partidului Social Democrat, în special a președintelui Marcel Ciolacu și a ministrului Muncii, Marius Budăi, a dat roade. Marius Budăi, ca un veritabil profesionist în domeniul Muncii ce este, a discutat și cu Comisarul Muncii din Comisia Europeană, iar anunțurile sale cu creșterea pensiilor, de fapt a punctului de pensie, cu 10% de la 1 ianuarie 2023, ca și majorarea salariului minim la suma de 3.000 lei brut sunt fezabile. Prim-ministrul Nicolae Ciucă ar fi dorit ca aceste anunțuri să fie făcute după ce se creionează Bugetul de stat pe anul 2023, dar creșterea economică va fi susținută și în lunile următoare. Motiv pentru ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu(PSD), să fie optimist iar creșterile anunțate de ministrul Muncii, Marius Budăi, se vor face.
În plus, prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, ca fost general și Om de onoare va merge la Bruxelles, împreună cu liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, și vor avea o nouă discuție lămuritoare cu Comisarul Muncii din Comisia Europeană.
ION PREDOȘANU

P.S. Șoc pentru o familie din Sibiu după ce a primit o factură la electricitate de peste 33.000 de lei. Asta din pricină că factura s-a emis pentru ultimii trei ani, dar furnizorul a acceptat o reeșalonare (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here