Ca la noi, la nimeni – Kovesi merge mai departe! (La bulău sau la Bruxelles!)

1083

Oricum, încurcate sunt căile Domnului cu Bugetul de stat al României pentru anul 2019. Nu se pot face plăți pentru investiții, nici pentru autoritățile locale, nu există posibilitatea accesării de fonduri europene, iar mărirea alocațiilor pentru copii și pensiile vor crește cu întârziere. La fel, salariile profesorilor nu vor fi mărite, deocamdată, cu 25%, așa cum prevede Legea Bugetului pe 2019, votată de Parlamentul României, dar blocat de Preș. Klaus Werner Iohannis.
Culmea este că, deși Curtea Constituțională a României a respins sesizarea lui „Gică contra” de la Palatul din Dealul Cotrocenilor, alianța PSD-ALDE nu poate mișca un deget nici măcar cu creșterea alocațiilor pentru copii până nu va aparea în Monitorul Oficial motivarea CCR în speța creată artificial de Preș. Klaus Werner Iohannis.
AUDIEREA LUI KOVESI. Joi, 7 martie, pe la orele 13,00, Laura Codruța Kovesi a ajuns la Secția pentru investigarea magistraților, la procurorul Adina Florea, unde fusese citată pentru audiere.
Ca să-și ridice moralul scăzut, suspecta Kovesi Laura Codruța a trecut pe la sediul Noului PNL. Pentru ca apoi, agale, să facă o baie de mulțime printre simpatizanții săi de la #rezist, care-au primit-o cu flori și scandări de protestatari. A avut surpriza de a găsi și oameni care scandau contra ei. Ceea ce este, la urma urmei, firesc într-o democrație. Ce-i drept, suspecta a stat mai mult la audierea la care s-a dus cam fără tragere de inimă și fără nici măcar un zâmbet! Așa cum ne obișnuise.
În fond, la câte abuzuri și dosare false a girat, fosta procuror general al României două mandate și de două ori procuror șef al DNA, până la revocarea cerută de ministrul Justiției și întărită de o Decizie a Curții Constituționale a României. Și aceea pusă în aplicare cu întârziere de 32 de zile de către concitadinul Klaus Werner Iohannis.
CIOLOȘ A CĂLCAT PE BEC! Mare tristețe pentru veșnic numitul și nealesul Dacian Julien Cioloș. Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de înscriere la alegerile europarlamentare din luna mai 2019 a Alianței USR-PLUS. Atât el. Cioloș adică, cât și celălalt președinte, Dan Barna, s-au oțărât rău de tot. Dând vina pe PSD și ALDE. De Liviu Dragnea n-au pomenit. Culmea este că mint grosolan, PSU-ului chiar i-ar conveni ca româno-francezul Dacian Julien Cioloș să candideze inclusiv la alegerile prezidențiale, întrucât ar lua din voturile lui Iohannis. Există, totuși, o chestie de nelegalitate. Alegerea lui Dan Barna ca președinte al USR(Uniunea sabotați România!) este contestată în instanță, iar decizia nu-i definitivă.
MINCIUNA LUI KOVESI ARE PICIOARE SCURTE! Numita suspectă într-un dosar de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu – Laura Codruța Kovesi nu avea de ce să fie, joi, la Bruxelles. Nefiind alegeri, cum zicea ea. Ci doar desemnarea persoanelor care vor negocia funcția de procuror general al Uniunii Europene. Aceștia vor fi: Claude Moraes, președintele LIBE, Ingeborg Grassle – eurodeputat german al CDU, membru al Partidului Popular European, președinta Comisiei pentru control bugetar al PE – CONT și Judith Sargentini, vicepreședinte în Comisia LIBE.
Chiar dacă un om care-a suferit de pe urma lui Kovesi și a Liviei Stanciu, precum gălățeanca Mariana Rarinca, fiind la închisoare nevinovată, și crede că și Kovesi ar trebui să plătească cu pușcăria, nu-i sigură de asta. Și crede că sforile trase de afară o vor duce la Bruxelles!
ION PREDOȘANU

P.S. În vreme ce Kovesi era la audieri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, înlocuia Bibliile din minister cu altele noi. Editate cu prilejul Centenarului Marii Uniri. (Ion Predoșanu)

1 COMENTARIU

  1. E greu pentru un comunist să scrie într-un neocomunism. În țara în care sunt eliberați mii de infractori și criminali numai pentru că s-a judecat cu ”ușa deschisă” a sălii de judecată. Rarinca este vie dar poate îmi spuneți cine trebuie să răspundă pentru crimele comise după eliberările lui Toader ? Să nu vezi că legea bugetului trebuia votată prin Noiembrie 2018 și super guvernanții l-au votat de abia prin Februarie 2019 … de vină este ..Președintele. Că lui Koveși nu i-au mai plăcut șoricii lui Dragnea ..e de vină Koveși. Că avem un premier care nu știe cine este primministrul României, că trebuie să o caute cu GPS pentru că odată scăpată prin lume nu mai știe pe unde se află.. ca la noi (proști) la nimeni ! Cât despre cât de multe greșeli se fac sau nu în justiția română ( oare numai în justiție ? ) . Dacă sunteți un scriitor care poate scrie și cu un alt stilou decât cu cel roșu, scrieți de ce ministrul sănătății mai este în funcție( plătea măcelari pe funcții de chirurgi) sau cel de la sport care minte grosolan ( vezi la comisia de finanțe ) la stabilirea BUGETULUI ( ăsta mult așteptat). Îmi pare rău că a trebuit să vă scriu aceste rânduri. Am văzut că nu prea vă bagă nimeni în seamă pe aici și nu am vrut să credeți altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here