Ca la noi, la nimeni – Interceptări incendiare pentru Iohannis!

401

Întoarcerea oarecum precipitată a președintelui Klaus Iohannis, însoțit de Prima Doamnă Carmen, din Miami, după numai zece zile este justificată în mod diferit. Chit că în această privință nu există informații oficiale. Totuși, familia Iohannis a început anul la Tribunal, chiar în 4 ianuarie. Înainte de a pleca la Miami, președintele Klaus Iohannis a declarat că nu renunță la casa pe care i-au luat-o judecătorii.
Pentru a o recâștiga, s-a făcut o acțiune de contestare în anulare și, bănuim, că nu se vor lăsa doar reprezentați de avocați. Ba chiar mi se pare obligatorie prezența celor care au solicitat recuperarea casei. Pe care dacă o pierd definitiv, ar trebui să returneze statului român – prin ANAF – contravaloarea chiriei în avans, pe trei ani, de peste 300.000 euro, primită de la banca chiriașă.
Totodată, președintele Klaus Iohannis mai are de programat niște ședințe CSAT prin care să declasifice niște documente. Unele necesare în Dosarul Revoluției din decembrie 1989, altele în Dosarul jurnaliștilor sechestrați în Irak, clasificat probabil din interese personale de ex-președintele Traian Băsescu și câte și mai câte treburi. Mai ales că, tot pe surse, la sfârșitul lunii ianuarie se vorbește de mutarea familiei Iohannis la Vila Lac 3, din Snagov, unde se lucrează de mai bine de un an.
Mai nou, după arestarea Colonelului STS Ștefan Enache, ce fusese transferat la Guvern, și unde-a fost luat cu mascații de către DNA pentru luare de mită, fiind acuzat de trafic de influență, au apărut și alte situații ce vor trebui clarificate. Șpăgarul de la STS a fost înregistrat, într-o discuție privată, în care face tot felul de declarații despre posibila aranjare a incendiului de la Colectiv Club. O singură și scurtisimă citare a declarației sale din stenogramă spune astfel: “S-a dat foc! Iar Oprea știa!”
Firesc, stenogramele aparțin Dosarului DNA. Și s-a observat o lipsă totală de transparență, o secetă a comunicatelor oficiale. N-au apărut decât niște declarații, dintre care și acea nefericită exprimare a președintelui Klaus Iohannis: “A trebuit să moară oameni…” A mai declarat cu totul altceva fostul prim ministru, Victor Ponta, Dr. Raed Arafat, iar generalul Gabriel Oprea, fost viceprimministru și ministru al Afacerilor Interne a tăcut mâlc!
Oricum, apar multe semne de întrebare. La care se cuvine dat câte un răspuns. Și asta urgent. Lipsa de transparență, absența unui raport din partea SRI, a DNA și chiar a DIICOT nu-i mulțumește pe părinții și rudele celor 63 de oameni tineri decedați în condiții suspecte.
Familiile copiilor, pare-se, “asasinați” la Colectiv Club SRL – ai căror patroni au făcut Crăciunul și Revelionul acasă!!!
În Mesajul de Anul Nou, președintele Klaus Iohannis ne amintea: “Privesc cu încredere spre 2016. Vrem ca schimbările în bine să capete contur și consistență.” Eu, unul, n-am observat schimbările de care vorbea domnul Iohannis la un an de mandat. Dimpotrivă! Le așteptăm, totuși, și după doi ani căci nu avem încotro! Trăind într-un climat de minciună și de injustiție călcăm apăsat pe urmele Greciei.
Deie Domnul să mă înșel!
ION PREDOȘANU

P.S. Pe 6 ianuarie, are loc o ședință a Curții Constituționale a României, pe care de regulă o prezidează președintele Klaus Iohannis. Iată încă un motiv ca domnia sa să revină din concediul anual de la Miami.(Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.