Ca la noi, la nimeni – Iluzia democrației Iohanniste!

263
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Democrația înlocuiește mulți incompetenți – care aleg – cu puțini corupți – care numesc.” George Bernard Shaw

Aseară, adică marți – vreme de cel puțin trei ceasuri rele – a avut loc o conferință de presă vândută compatrioților noștri drept dezbatere. Ceea ce este un mare fals! Și al încă președintelui și al jurnaliștilor invitați. Aleși după obediența lor față de Regimul Iohannis și siguranța că vor adresa acolo, și ei, câte două-trei întrebări nevinovate sau nesărate. Care să nu deranjeze festinul prezidențial nici cât negru sub unghie.
Marți, după orele prânzului, am citit un sondaj pe RomâniaTV.net, privind alegerile prezidențiale 2019. La întrebarea: „Cu cine veți vota în turul II al alegerilor prezidențiale din România?” se înregistraseră următoarele răspunsuri: Viorica Dăncilă – 48,46%; Klaus Iohannis – 43,04% și „Nu voi vota” – 8,5%. Cu alte cuvinte, lupta dintre cei doi competitori rămași în cursă este teribil de strânsă.
Și dacă tot am început cu un fel de sondaj, ei bine, și agenția sau portalul de știri DCNews.ro a demarat un astfel de sondaj despre dezbaterea organizată de candidatul încă președinte Klaus Werner Iohannis în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București, condusă de directorul Mirelly Rădoi, provenită se pare dintre cadrele SRI! Astfel, DCNews a lansat întrebarea: „Vreți dezbatere Dăncilă-Iohannis?”. La care 66,00% dintre oamenii ce citesc acest site au răspuns DA în procent de 66%, iar NU – 34%. De unde rezultă că oamenii, adică alegătorii vor ca Viorica Dăncilă să meargă la dezbaterea amintită. Rămâne de văzut ceea ce s-a întâmplat.
Chestiune cu care eu, de pildă, nu sunt de acord. Desigur, sunt pentru dezbatere, dar nu pe terenul ales de competitor, ci una la o televiziune neutră și cu dezbaterea preluată de toate celelalte televiziuni interesate.
Pe tema pretinsei dezbateri organizată de încă Preș. Klaus Werner Iohannis, cel ce joacă perfect rolul de candidat pe banii publici, s-au pronunțat mai mulți. Reputatul publicist Cornel Nistorescu, Director al Cotidianului, scria în editorialul domniei sale „Falsa dezbatere a căprarului Klaus” că „Electoratul din România se află în fața unei înșelătorii politice. Nu-i o nenorocire. Față de multe altele care s-au abătut asupra sa, simulacrul de dezbatere încropit cu pompă de trompeții președintelui nu-i decât o înșelătorie nevinovată.”
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, aprecia că suntem la „O sfidare a opiniei publice!” Nu-i vorbă, europarlamentarul și prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan tună și fulgeră împotriva Vioricăi Dăncilă. Și dacă șeful lui este arogant și jignitor, să nu vă așteptați că Rareș Bogdan este mai spălat pe dinți. Poate doar pe creier!
În final, repet, nu cunosc ce s-a petrecut la BCU. Unde-au fost invitați jurnaliști, oameni politici liberali, dintre cei liberalo-libertini la limbaj, influenceri și reprezentanți ai societății „în civil”.
Și, așa cum zicea actrița Scarlett O Hara în filmul Pe aripile vântului „Și mâine e o zi!” Sper din tot sufletul una mai bună pentru Neamul Românesc. Doar marțea celor trei ceasuri negre a trecut. Cred că fără Lebede Negre!
ION PREDOȘANU

P.S. BNR a anunțat pentru a doua zi consecutiv că moneda națională a înregistrat al doilea minim istoric, depreciindu-se în fața Euro, la cotația de 4,7759 lei/Euro. (Ion Predoșanu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here