Ca la noi, la nimeni – Guvernul LuCOVID să oprească minciunile!

1197

Motto: „Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”Dostoievski

Nici nu se mai poate vorbi de încredere în Guvernul LuCOVID, din moment ce niciun ministru nu se ține de cuvânt. Se minte în stil mafiot, ca în timpul Regimului Băsescu. Iar noi credeam că ne aflăm în al doilea mandat al Regimului Iohannis, care-i sas sau, mă rog, neamț și de la care-am fi avut oareșcari pretenții.
În săptămâna abia trecută, la Palatul Parlamentului s-au întâlnit liderii partidelor parlamentare, cu excepția PNL-ului. Mă rog, n-a venit președintele PNL, Orban Ludovic(așa se scrie în limba maghiară, fiind maghiar după tată!), dar nu au trimis nici măcar un reprezentant din partea mincinosului de PNL!
Liderii partidelor politice s-au cam săturat de Ciuma galbenă, iar președintele interimar al Partidului Social Democrat(PSD) a declarat că după încheierea stării de urgență se va introduce o Moțiune de cenzură spre a scăpa de Guvernul de incompetenți condus de slugarnicul Orban Ludovic.
La început de săptămână, lunea, se aștepta anunțarea unui decret prin care să fie prelungită starea de urgență cu încă 30 de zile. Nu am știre de așa ceva. Totuși, sunt voci ale partidelor din opoziție care se vor opune în Parlament și nu vor vota Decretul cu pricina.
Cel mai vocal dintre acești lideri este Marcel Ciolacu: „Nu vom fi de acord să avem încă o lună pierdută pentru cetățeni și pentru economie!”
Ba mai mult, Marcel Ciolacu a și postat pe pagina de Facebook a domniei sale următoarele:
„Condiții pentru ca PSD să voteze prelungirea stării de urgență.
Care este perspectiva?! Asta așteaptă oamenii și mediul de afaceri de la Președintele Iohannis și de la Guvern!
Ei și-au îndeplinit obligațiile cetățenești: au stat în case și au respectat regulile impuse de autorități. Dar ce a făcut statul pentru ei în prima lună a stării de urgență?! Avem peste 1,2 milioane de români care și-au pierdut locul de muncă sau sunt în șomaj tehnic, zeci de mii de firme închise și miliarde de euro pierdute.
În aceste condiții, prelungirea stării de urgență #fără o minimă garanție că vor fi luate măsurile corecte și necesare pentru prevenirea unui dezastru economic ar fi o inconștiență totală.
Îi solicit președintelui Iohannis, și Guvernului PNL, ca prelungirea stării de urgență să fie însoțită obligatoriu de următoarele lucruri:
#Transparentizarea informării, deciziilor și achizițiilor efectuate de Guvern pe perioada stării de urgență;
Plan de acțiune pe termen scurt și mediu în domeniul sanitar pentru #testarea populației, o condiție obligatorie pentru reîntoarcerea rapidă la muncă și #limitarea efectelor crizei economice(cele luate până acum aunt inaplicabile și insuficiente, după cum se poate observa!);
Proiectele majore de #investiții pe care Guvernul le va demara pe perioada stării de urgență pentru a reporni economia;
Măsurile care vor fi luate în perioada stării de urgență în agricultură pentru limitarea efectelor secetei și asigurarea necesarului de hrană pentru populație.
#PSD înțelege pe deplin nevoia de a nu pune sub nicio formă în pericol sănătatea oamenilor! În același timp însă, cred că toți românii așteaptă o perspectivă clară de la președintele Iohannis și de la Guvern.
Nu vom fi de acord să avem încă o lună #pierdută pentru cetățeni și pentru economie!”, a scris, cum spuneam, Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
ION PREDOȘANU

P.S. Nici ministrul de Interne, Marcel Vela, nu a anunțat a noua Ordonanță Militară. După ce primele au fost șchioape, corectate și recorectate, ba chiar încălcate.
Inclusiv de acei plecați să salveze Germania, culegându-i sparanghelul. Iar președintele Klaus Werner Iohannis a fost tare ocupat să dea o fugă până la Los Angeles (SUA), pe șest, fără a crede cineva că nu l-a chemat nimeni!!! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here