Ca la noi, la nimeni – Guvern de dreapta. Extrema dreaptă!?

276
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Ceea ce nu mă omoară, mă întărește.” – Nietzsche

Vă rog eu să rămâneți calmi. Nu avem încă nici măcar guvern de dreapta. Cât despre cel de extremă dreapta, deși nu-l doresc, va fi posibil să apară, dacă ieșirile din decor ale încă Preș. Klaus Werner Iohannis, ale Noului PNL(în fapt, membru al PPE!) și ale acoliților lor nu vor înceta. Se întâmplă ca foarte adesea Musiu Iohannis s-o ia pe miriște și să țipe de mama focului, cu jigniri la adresa Partidului social democrat și a Guvernului Dăncilă.
Cei mai mulți ne-am fi așteptat ca după ce „Sfântul” Klaus a dirijat instituțiile de forță spre obținerea succesului moțiunii de cenzură să se mai potolească. Iată că nu. El recunoaște că Partidul Social Democrat este încă foarte puternic și că nu se dă învins, cu una cu două. Preș. Iohannis a mai promis că se va lupta, culmea lipsei de democrație!!!, pentru dispariția PSD! Pare nițel cam fascistoidă această vrere a președintelui, dar altfel nu avem cum s-o catalogăm. Și nu sunt primul care gândește așa. Înaintea mea, cu vreo săptămână, a scris negru pe alb reputatul publicist Cornel Nistorescu. El a folosit întâiul termenul grețos de fascistoid. Într-unul din savuroasele și spumoasele sale editoriale din Cotidianul.
Oricum, cu toate încercările instituțiilor de forță și ale serviciilor ce au penetrat, firesc, și Partidul Social Democrat, așa cum spune și motto-ul preluat din Nietzsche: „Tot ceea ce nu te omoară, te întărește”, prevăd o revenire la putere în forță a acestui partid de masă iarăși la putere. Cel târziu anul viitor.
În primul rând, luni, nu au mai fost consultările Preș. Klaus Werner Iohannis cu liderii partidelor parlamentare. Ori unii lideri nu se găseau la București, ori nu au mai dorit să meargă acolo unde părerea lor nu contează. Nici ca propuneri de nominalizări la funcția de prim-ministru al României și nici ca idei de guvernare. Pentru că au dreptate cei de la UDMR, un fel de asociație a maghiarilor din România – cu voturi la europarlamentarele din acest an prin județe fără picior de maghiar, cum sunt Ialomița, Vaslui și Călărași – atunci când zic că țara trebuie cât mai rapid să aibă un Guvern votat.
Este firesc ca liderul fostului partid de guvernământ – distinsa doamnă Viorica Dăncilă – să nu se ducă la consultările de la Palatul Cotroceni. Acolo va putea merge – și eu îi doresc din toată inima – ca primul președinte femeie al României!
După ce nepoliticosul președinte ahtiat după mandate și, mai ales, după imunitate i-a vorbit jignitor ar fi o înjosire să meargă la Palatul Cotroceni pentru fotografie. Acolo să meargă Sică Mandolină și acoliții lui. Care, deși nu a fost nominalizat la funcția de prim-ministru a și început să-și facă ,,Guvernul meu”. Așa cum se va numi Guvernul Orban (Ludovic!) Dacă acest guvern va exista.
Mi-a mers la inimă declarația doamnei președinte al PSD, Viorica Dăncilă, în care îl critică pe președintele Klaus Iohannis. Despre care zice: „orice alt om cu responsabilitatea funcției și cu o minimă decență ar fi demisionat de mult din fruntea statului!”
Iată și numai unul dintre motivele pentru care zilele următoare mă voi înscrie în Partidul Social Democrat.
ION PREDOȘANU

P.S. Toată stima și respectul pentru cei ce dau cu dreptul, precum omul de dreapta Dan Ilie Morega, fost Erou al Muncii Socialiste și cu un prim doctorat la Academia „Ștefan Gheorghiu”, înaintea celui de acum luat la Chișinău. Știam că Transalpina a fost modernizată și cu aprobarea lui Orban Ludovic. Fără ca asta să-l facă un prim-ministru de talia gorjeanului Gheorghe Tătărescu. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here