Ca la noi, la nimeni – Fotbal da, politică nu!

420

Mi-aş dori ca astăzi, românii să uite toate relele din ţară şi să se uite la fotbal. Mai exact la meciul Franţa-România, care deschide Campionatul European de fotbal 2016. Toată Europa va fi cu ochii pe noi, dacă nu chiar toată lumea de pe întreg mapamondul. Franţa este principala favorită la câştigarea grupei din care face parte şi România. Dar Franţa mai e şi favorită la câştigarea titlului continental. Tricolorii nu au ce pierde, ci au doar de câştigat.
În fond, de ce să ne mai pierdem timpul cu scandalurile din noul PNL, care nu se va schimba oricât am dori. La Bucureşti, şefii organizaţiilor de Sector şi-au dat demisia, cu excepţia Ancăi Boagiu de la Sectorul 2. Avocatul neaşteptat al copreşedinţilor noului PNL a apărut de unde nimeni nu se aştepta. În persoana fostului preşedinte al vechiului PNL, distinsul orator şi om ciudat care este senatorul Crin Antonescu. Care le-a sărit în ajutor celor doi – Alina Gorghiu (protejata lui Iohannis!) şi Vasile Blaga -, afirmând că la Bucureşti, unde Noul PNL a înfrânt printr-un rezultat dezastruos ce s-a răsfrânt şi asupra celui din ţară, Crin Antonescu a găsit diagnosticul: „E problema de melodie, nu de cântăreţi!” De altfel, dintre pretinşii liberali nu este singurul ce arată cu degetul spre Palatul din Dealul Cotrocenilor. De unde vine tonul muzicii! Şi numele viitorului preşedinte al Noului PNL, în persoana prim ministrului Dacian Julien Cioloş. Om care diseară va privi meciul Franţa-România din aceeaşi lojă cu preşedintele francez Francois Hollande.
Dar una am spus şi ne-am cam lungit cu politichia. Elevii generalului Anghel Iordănescu îşi vor vinde scump pielea şi nu au de ce să se teamă. Nici măcar de arbitraj, aşa cum facem noi de obicei. La centru va fi ungurul Viktor Kassai, care ne-a mai fluierat în 2012, la amicalul cu Uruguay, terminat la egalitate, 1-1. El a mai condus 44 de partide – cu personalitate şi mult echilibru -, între echipe naţionale: 18 victorii ale gazdelor, 10 meciuri încheindu-se la egalitate şi 16 succese ale oaspeţilor. Încât restul depinde numai de tricolori şi de divinitate.
Cea mai lucidă analiză îi aparţine fostului mare arbitru internaţional Ion Crăciunescu: „Dacă pierdem, o să pierdem pentru că e diferenţă mare de categorie între noi şi francezi. Un punct ar fi un miracol, nici nu văd cum am putea da gol, poate la o fază fixă. Ce jucăm noi nu se mai poartă de mulţi ani, dar cine ştie? În fotbal se întâmplă şi lucruri inexplicabile, cum ar fi victoria Georgiei din amicalul cu Spania. Dacă mă întrebaţi înainte, mi-aş fi pariat şi casa că Spania va învinge.”
Gorjul se poate mândri că va da naţionalei un titular – fundaşul stânga Cristi Săpunaru, de la Pandurii, pe care fostul lui antrenor Eduard Iordănescu îl vede şi ca o soluţie pentru a fi căpitanul naţionalei României. Pe motiv că Săpunaru e un lider!
Vă îndemn, stimaţi cititori să fiţi optimişti, iar diseară, de la ora 22,00 să ne rugăm cu toţii pentru un rezultat bun al tricolorilor. Şi să ne spunem în gând şi din toată inima: „Hai România!”
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here