Ca la noi, la nimeni – Dreapta europeană și președintele Iohannis – principalii vinovați ai eșecului Schengen

523
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Regretăm și sincer nu înțelegem poziția inflexibilă arătată de Austria.”
Nicolae Ciucă, Prim-ministru al României

După umilința la care ne-a supus Austria prin veto-ul său privind neacceptarea intrării României în Spațiul Schengen, iată că am mai avut parte de încă o umilință. Și tot din partea Austriei. Ambasadoarea Austriei la București, Adelheid Folie nu a venit marți la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis. Ea și-a trimis adjunctul la evenimentul de la Hotel Athenee Palace Hilton, unde participau toți ambasadorii statelor Uniunii Europene la București.
SCEPTICUL CIOLACU. Asta după ce Austria a votat la Consiliul JAI împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Reprezentanților la vârful României nu le-a pierit optimismul. Excepție face președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, care a declarat: „Nu cred că vom avea un Consiliu extraordinar JAI, că l-am avea degeaba, pentru că Austria își mențime poziția de a vota împotriva aderării României la Schengen”, spune președintele Camerei Deputaților, lider al PSD.
Total neașteptat, Preș. Klaus Werner Iohannis a ținut o conferință de presă comună, la Palatul Cotroceni, cu președintele Confederației Elvețiene, aflat în vizită la invitația omologului său român. Deși tema conferinței de presă era cu totul alta, un jurnalist a îndrăznit să-l întrebe pe președintele Iohannis ce părere are despre eșecul intrării României în Schengen. Lăsându-și interlocutorul să se mire singur despre lungul dialog al gazdei sale cu presa română, Preș. Klaus Werner Iohannis s-a înfierbântat nițel.
Președintele Iohannis a declarat, luni seară, că va ridica problema extinderii spațiului Schengen în Consiliul European din această săptămână.
IOHANNIS IA TOTUL PE PERSOANĂ FIZICĂ! „Sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România devine membră a spațiului Schengen. Nu va fi simplu. Acum, miercuri și joi, probabil și vineri, vom avea o întâlnire a Consiliului European și, cu certitudine, voi ridica această problemă. Va fi o dezbatere, vor fi probabil diferite opinii, dar un nou vot va fi doar atunci când se întrunește iar Consiliul JAI și, din datele pe care leavem în acest moment, este greu de crezut că în așa de puține zile va exista o schimbare de opinie la partea austriacă”, a spus Iohannis.
El susține că discuțiile cu Austria continuă.
CIOLACU NU COMENTEAZĂ REACȚIA LUI IOHANNIS. Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat: „Nu comentez eu reacția președintelui. Mi-aș fi dorit ca în prag de sărbători să aducem o veste bună românilor și, repet, să fim mai aplicați și să ne coordonăm mai bine pașii. Haideți să nu scoatem din context refuzul Austriei, total nejustificat, pentru că nu a existat până acum de la Cancelarul Austriei sau de la ministrul de Interne o justificare plauzibilă, în ceea ce privește acest vot și trebuie să vedem exact ce s-a întâmplat. Eu cred că a fost doar un interes meschin, intern, în alegerile interne din Austria, ceea ce nu se face la nivelul Uniunii Europene, unde totuși trebuie să găsim solidaritatea între state și nu interesele mici, de grup, de partid și electorale. Uniunea Europeană s-a creat pentru cu totul și cu totul altceva”, a adăugat Marcel Ciolacu.
CE SPUNE UN SONDAJ CURS? Care este principalul vinovat pentru că România nu a intrat în Schengen? Dar să vedem ce au răspuns românii.
Sondajul a fost realizat de Centrul de Urban de Sociologie Regională (CURS), care a realizat un sondaj de opinie după eșecul aderării României la Schengen.
Potrivit cetățenilor, principalul vinovat pentru că țara noastră nu a reușit să intre în Spațiul Schengen este președintele Klaus Iohannis(23%); întreaga clasă politică(12%); Guvernul(9%);interesele companiilor private(7%); Nicolae Ciucă(7%) și Bogdan Aurescu(5%).
Pe plan european, cine credeți că a ajutat mai mult România în efortul de a intra în Spațiul Schengen?
Redăm toate răspunsurile: – Stânga Europeană(36%); – Dreapta Europeană(32%); Nimeni(21%); Nu știu/Nu răspund(11%).
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here