Ca la noi, la nimeni – Cum anticipam, nu vom avea anticipate!

863
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Din greșeală în greșeală spre înfrângerea finală.”
Zicală românească

Așa cum i s-a ordonat, „GuWernerul Meu” își angajează răspunderea pe legea electorală. Mai precis, Guvernul Orban cel Rău – de serviciu în acest moment – își va angaja răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, anunță Orban Ludovic pentru ședința de guvern de joia viitoare.
„În discuțiile pe care le-am avut am luat decizia de a ne angaja răspunderea în fața Parlamentului pentru alegerea primarilor în două tururi”, a spus Orban.
Același individ anunța cu termeni pompoși: „Vom proroga termenul de intrare în vigoare a Legii alocațiilor până la momentul primei rectificări bugetare’’. Amânarea dublării alocațiilor pentru luna august 2020 este încă un cui pe care PNL și-l bate în talpă. Degeaba le-a explicat fostul ministru PSD al Muncii, Marius Budăi, într-un atac la adresa „GuWernerului Meu” de incompetenți că: „Le-am dat soluția legală! Nu vor!”
Foarte virulent și pe fază a fost președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, care-a anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură, împreună cu UDMR!
Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a spus că va fi depusă Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, după ce premierul a anunțat că-și va angaja răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.
Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a declarat, joi, la Slatina după anunțul Guvernului privind angajarea răspunderii pe adoptarea legii referitoare la alegerea primarilor în două tururi, că social-democrații vor depune Moțiune de cenzură.
„O să depunem o Moțiune de cenzură împreună cu primii parteneri, grupul UDMR. Vă spun că va trece această moțiune de cenzură. Nu avem alt obiectiv decât să treacă aceasta. Ei sunt ferm convinși că, din acest moment, vom intra în anticipate. NU vom intra! Vom demonstra că avem capacitatea de a crea o nouă majoritate parlamentară. O singură condiție avem. Să nu ne cereți să promovăm o propunere de prim-ministru. Vom căuta o propunere cu aliații noștri la acest demers, care să fie alta decât din interiorul PSD’’, a afirmat Marcel Ciolacu în cadrul Conferinței Extraordinare a organizației PSD Olt.
ION PREDOȘANU

P.S. În preajma alegerilor locale, la Primăria Bucureștilor a intrat râca între PNL, USR și PLUS. Pe motiv că liberalii se cred mai cu moț și vor să-și măsoare puterile separat. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here