Mai sunt două zile până la votul pentru alegerile parlamentare. De care depind viitorul dumneavoastră şi mai ales al României! O Românie ce va fi nevoită să se schimbe în bine, să creeze locuri de muncă pentru tinerii ei frumoşi şi liberi. Liberi sunt şi acum, dar nu se pot bucura de libertate atâta vreme cât nu au unde să lucreze şi se văd obligaţi să ia calea străinătăţii.
Prea multele eşecuri ale Guvernului Cioloş n-au ocolit nici un domeniu. Energia, Transporturile, Agricultura, Sănătatea şi Educaţia sunt doar câteva dintre ele. Tehnocraţii au excelat în strategii şi deci promisiuni că mâine va fi mai bine. Pe exagerat de multe pagini ale acestor strategii ni s-a spus cât de frumos va arăta România viitorului, iar pentru nevoile cetăţenilor de azi nu s-a făcut mai nimic bun! Am aflat că va veni peste noi reindustrializarea, punct inclus şi în Programul de guvernare pentru anii 2017-2020 al PSD-ului, agricultura va înflori, autostrăzile vor brăzda ţara în lung şi în lat, vom avea forţă de muncă bine pregătită şi cei 3,5 milioane de români din Diaspora vor da năvală înapoi acasă!
Toate aceste vise viu colorate sunt cuprinse în strategia „România Competitivă – un proiect pentru o dezvoltare sustenabilă 2016-2020”, dată publicităţii de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Din nefericire, spre deosebire de concreteţea din Programul de guvernare al social-democraţilor, modul evaziv al formulărilor din strategia amintită se înscrie mai degrabă în zona promisiunilor cu iz electoral.
Teoretic, acest amalgam plin de bune intenţii sună bine şi toţi cetăţenii şi-ar dori să se materializeze. Numai că, fiind vorba de o strategie cioloşistă de ultimă oră are şi câteva lipsuri esenţiale. Nu sunt stabilite măsuri precise, cu paşi măcar intermediari pentru realizarea acestora şi nu se dau termene precise. Iar despre finanţare se vorbeşte la modul general, în termeni strict contabiliceşti, în condiţiile în care costurile aplicării strategiei sunt evaluate la 18 miliarde euro!
Documentul pretinde că resursele bugetare necesare vor fi obţinute fără o creştere a fiscalităţii, numai pe baza creşterii economice – despre aceasta organismele internaţionale anunţând că va scădea începând cu 2017! -, dar îndeplinindu-se trei condiţii: să nu mai scadă impozitele şi taxele, indexările salariale să nu depăşească ritmul creşterii PIB-ului, iar indexările pensiilor să păstreze ritmul actual. Şi atunci se pune fireasca întrebare: cum se împacă această strategie cu promisiunile electorale ale Noului PNL, de care Dacian Julien Cioloş s-a lipit ca marca de scrisoare?
Ne dăm seama că mult visata Românie sustenabilă – în viziunea guvernului tehnocrat Cioloş – ar costa peste 18 miliarde euro! Şi cum se împacă treaba asta cu Guvernul ZERO, numit aşa după absorbţia ZERO a fondurilor europene nerambursabile din 2016? Numai printr-o altă promisiune? Mă refer la debirocratizare.
La Sănătate, unde ex-ministru Achimaş Cădariu îndemna populaţia să se spele pe mâini, acum apare expresia: „Sănătate prin muncă, fără medici şi fără spitale”. Aşa s-ar traduce simplista strategie din domeniul Sănătăţii. În strategie se mai spune că creşterea ponderii gradului de ocupare a forţei de muncă, desigur a populaţiei active, devine posibilă, pe de-o parte, prin reducerea deceselor cauzate de boli ale aparatului circulator la 55% din totalul deceselor şi diminuarea anilor potenţiali de viaţă pierduţi din pricina deceselor premature cauzate de bolile cardio-vasculare.
Fondurile necesare pentru implementarea măsurilor necesare la aceste două obiective, până în anul 2020, se ridică la 3,869 miliarde de lei (860 milioane euro). De spitale regionale noi, de modernizarea celor actuale şi de eforturile salariale pentru a nu ne mai pleca medicii în străinătate nu se aminteşte nimic.
Simplist, cum mai spuneam, sunt visate ca rezolvate şi creşterea absorbţiei fondurilor europene doar prin debirocratizare. Nu se spune nimic nou nici la viitoarea înfloritoare agricultură, unde terenurile arabile fertile continuă să fie vândute străinilor, pădurile exploatate ilegal de firme de afară şi se reia numai veşnica promisiune a mai tuturor guvernelor anterioare a refacerii sistemului de irigaţii!
Cam puţin, destul de evazivă şi lipsită de credibilitate este şi această nouă strategie scoasă pe piaţă de Guvernul Cioloş. Iar eşecurile din mai bine de un an de guvernare incompetentă şi pretins tehnocrată nu sunt motive suficiente şi necesare spre a-l reanima pe Dacian Julien Cioloş, cel susţinut de Noul PNL şi de USR (Uniunea Sabotaţi România!) dându-le votul acestor partide rupte de crunta realitate şi de creşterea alarmantă a sărăciei!
Ion PREDOŞANU
Ciollos conduce Romania de nici un an , ce a facut Ponta si PSD ul in cei 27 de ani ? Cum sa indrepte Ciolos intr un an ce au furat PSD istii in 27 dle Predosanu ?