Ca la noi, la nimeni – Cine face jocurile?

721
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Când te joci, joacă tare. Când muncești, nu te juca.”
Theodore Roosevelt

La încheierea unei binevenite campanii de împădurire, miercuri, la Bolintinul din Vale, județul Giurgiu, președintele Klaus Werner Iohannis a făcut niște declarații și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă. Destul de bine dispus, n-a mai ocolit răspunsurile întrucât nici întrebările n-au fost cu cheie. Lejere, așa ca la pădurice. Că de iarbă verde nu mai poate fi vorba.
Culmea, a vorbit cu decență și despre Partidul Social Democrat(PSD), chiar dacă nu le dă vreo șansă de a ajunge la guvernare. El prezidente o ține pe-a Lui, cu coaliția de dreapta. Și ne îndeamnă la răbdare, dându-ne ca pildă o țară ce a avut guvern abia după doi ani și jumătate. Deși România este în criză economică, în criză sanitară nu numai din pricina noului coronavirus, iar Bugetul pe anul 2021 nu există! Să ne aducem aminte că înaintea căderii Guvernului PSD, la moțiunea de cenzură din 2019, ministrul Finanțelor Publice de atunci – Eugen Orlando Teodorovici – depusese în Parlament proiectul Legii Bugetului pe anul 2020!
Calmul președintelui Iohannis de la Bolintinul din Vale aducea a liniștea dinaintea furtunii! Domnia sa a spus, în legătură cu numele ce-l va propune coaliția PNL-USR-Plus-UDMR spre a fi nominalizat ca viitor prim-ministru al României, următoarele: „Că e Orban, îl accept, că este Cîțu, îl accept, sau să fie altcineva. Nu știu pe cine negociază ei acolo, dar la urmă vor veni să propună ceva.” A lăsat impresia că nu-l prea interesează soarta jalnică în care se află țara.
Normal, după declarațiile sale au venit și reacții din partea partidelor parlamentare ce nu fac parte din presupusa coaliție. Alianța pentru Unirea Românilor a dat o replică delicată, afirmând că dacă nu a înțeles încă ce politică vor face cei de la AUR, nu-i nimic. Așa cum l-au surprins acum, la alegerile parlamentare îl vor surprinde și la alegerile prezidențiale din 2024!
Un mesaj dur a venit din partea Prim-vicepreședintelui Partidului Social Democrat(PSD), Sorin Grindeanu, care a vorbit despre liderii PNL, USR-Plus și UDMR la negocierile pe care le fac pe funcții, în timp ce mii de oameni au murit.
„Peste 1.500 de români au murit în ultimele 10 zile din cauza pandemiei. Iohannis tocmai ne-a zis că așa e la negocieri, să avem răbdare. Virusul nu a mai avut răbdare cu acești oameni. Câți români mai trebuie să moară ca Iohannis și gașca pierzătorilor să înțeleagă că au pierdut alegerile?
De 10 zile se ceartă pe ciolan, se ceartă pe funcții, nu vorbesc de soluții, nu vorbesc de ceea ce trebuie făcut urgent pentru a opri pandemia sau a relansa economia. Sunt total iresponsabili, Iohannis și Orban se joacă de-a demisia, cum să-ți dai demisia acum două săptămâni, să faci circul penibil cu Cîțu și pe urmă să te autopropui tot tu. De 10 zile singura lor criză e să deturneze votul românilor. Sunt slabi, iar țara se scufundă. Nu funcțiile lor contează acum, ci viața noastră a tuturor, a românilor”, a declarat Sorin Grindeanu.
Între timp, USR-PLUS a anunțat că nu îl acceptă pe Orban premier. E culmea penibilului, întrucât între timp PNL nu a câștigat alte alegeri de la pierderea parlamentarelor din 6 decembrie!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here