Ca la noi, la nimeni – Cade Republica procurorilor?

392

Motto: „Când te joci, joacă tare. Când muncești, nu te juca.”
Theodore Roosevelt

Ca mai totdeauna, peștele de la cap se-mpute. Așa s-a întâmplat în ultimii aproape 15 ani și în Republica procurorilor. Cam de când sinistra procuroare comunista Monica Macovei a înlocuit, peste noapte, șefii principalelor instituții din justiție.
Începând cu Procurorul general Laura Codruța Kovesi, care-a ajuns dintr-un obscur procuror de provincie – cu doar vreo trei dosare ticluite de ea, adică fără experiență- ditamai procurorul general. Vreme de două mandate. Și mai apoi, procuror șef al DNA cu largul concurs al primului ministru de atunci – Victor Ponta care-a propus-o, la intervenția Elenei Udrea, iar președintele Traian Băsescu a numit-o. Individa a comis nenumărate abuzuri, încă a ajuns să fie revocată la propunerea actualului ministru al Justiției, Tudorel Toader, după ce a fost nevoie de o decizie a Curții Constituționale a României, pusă în aplicare abia după 32 de zile de concitadinul ei Klaus Werner Iohannis. Cel cocoțat în fruntea „statului de drept”.
Numai că săraca cu duhul de Kovesi, care-a absolvit facultatea de drept cu media de numai 6,41, a mers din rău în mai rău. Un om al sistemului, procurorul general de azi, Augustin Lazăr, a mai comis o ilegalitate, cocoloșind-o la Parchetul general. Abia acum s-a dovedit că numita Kovesi nu are pregătire decât de procuror mărunt și nu are ce căuta la Parchetul general. Culmea, Madam Kovesi se visează procuror șef la Parchetul European.
Numai că, marți am aflat că LCK a fost învinsă a doua oară. O nouă cerere de recuzare a procurorului Adina Florea a fost respinsă!
Procurorul șef al Secției de investigare a magistraților, Gheorghe Stan, a respins cea de-a doua cerere depusă de Laura Codruta Kovesi de recuzare a procurorului ce se ocupa de dosarul său de urmărire penală. În care fosta șefă a DNA este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă, au declarat, marți, surse judiciare pentru Agerpres.
Una care nu are calificare profesională pentru un Parchet general în țara ei, evident, nu poate ajunge procuror șef al Parchetului European. Iar dacă ar ajunge, va fi vai de Uniunea aia Europeană. Kovesi i-ar pregăti sfârșitul!
Odată cu degringolada Laurei Codruta Kovesi vor mai pica procurorii unității ”de elită” DNA Ploiești, cei de la DNA Oradea și, probabil, sarabanda va continua.
Dosarul Kovesi, unul de cercetare penală, în care-i doar suspect, deocamdată, își urmează calea. Întrucât este o oră târzie, mă opresc aici și promit să revin asupra nemerniciilor și abuzurilor comise de favorita incredibilă a Pres. Klaus Werner Iohannis.
Până și sesizarea ei la CEDO este o dezinformare crasă, dacă nu cumva este o necunoaștere inadmisibilă a legilor țării și a Constituției României!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here