Președintele Consiliului de Administrație al Pandurilor, Mihai Prunariu, a anunțat bugetul pe care echipa gorjeană îl va avea la dispoziție în sezonul 2014-2015.
“În 2014-2015 vom avea un buget de 5,5 milioane euro. Aportul asociaţilor 2,5 milioane euro, 2 milioane din drepturile TV şi un milion de euro din alte venituri”, a declarat Prunariu într-o conferință de presă susținută ieri. Acesta a menționat că USMO a fost exclusă din AGA de către ceilalţi membri: “Probabil urmează un proces în instanţă. A fost decizia AGA pentru încălcarea a două puncte din statut, nu au dat bani pe anul trecut şi a mai fost şi un litigiu la care nu au renunţat”, a mai spus președintele gorjenilor. Acesta a ținut să precizeze și că în contul clubului în această perioadă au intrat circa două milioane de euro, însă jumătate din sumă a fost deja alocată unor plăți restante pe care clubul le avea din anul precedent: “Au intrat în luna iunie un milion de euro din drepturile TV și au mai intrat un milion de euro aportul CEO, însă clubul avea datorii de 43 de miliarde de lei vechi. Cu alte cuvinte, cu ce a intrat din TV s-au plătit datoriile, penalităţi, somaţii de plată”. În perioada următoare, Pandurii va mai încasa circa 750.000 de euro, 250.000 de euro din transferul lui Eric, iar restul din cota deținută asupra lui Pintilii, vândut de Steaua în această vară în spațiul arab.
Cristi Constantinescu