Bucurescu, scandal la UPU

684

Supărare mare, sâmbătă noaptea, pentru primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, după ce a venit la Unitatea de Primiri Urgențe de la Târgu-Jiu și a constatat că medicii nici nu îi consultă fata și nici lui nu îi spun dacă fac sau nu ceva pentru aceasta. Tânăra, de 20 de ani, avea dureri de cap puternice, iar în jurul orei 20.30 a venit la spital, adusă fiind de primar. Timpul a început însă să se scurgă fără ca edilul să afle ce se întâmplă cu fiica sa, de ce nu o bagă nimeni în seamă și, așa cum se întâmplă și cu alți pacienți, să nu știe dacă rămâne internată sau trebuie transferată. Sătul să tot aștepte o veste din partea ușilor închise, edilul a început să ridice tonul, în speranța că va fi auzit de cadrele medicale, reproșurile făcute de acesta nefiind deloc unele de neglijat, mai ales că vin din partea unui politician ales de mai multe ori în fruntea comunității pe care o reprezintă. “Stau de 3 ore, i-am rugat frumos să spună ce are. Acum 2 ore de abia au zis că e grav, dar că nu au salvare. Până la urmă, a venit salvarea când au aflat că voi chema presa. Nu se poate așa ceva. Pentru un copil de 20 de ani le-am explicat că are probleme și se simte rău. I-am făcut tomograf la Timișoara și știam că e grav. La Târgu-Jiu e bătaie de joc, pentru mine e clar că o parte din medici își bat joc de pacienți. Atunci când îi întrebi ce se întâmplă cu fata, unde o duc, dacă o duc, ei se deranjează și cheamă Poliția și Jandarmii, de parcă asta îmi rezolvă mie problema. Nu am făcut scandal. Am cerut să mi se spună unde duc copilul meu, ce fac cu el de 3 ore și mie nu îmi spun nimic. Eu știu că am venit cu un copil grav bolnav așa cum au venit soții Tulic de la mine din comună și lor le-a murit fata aici pentru o injecție administrată greșit. Eu nu vreau așa ceva pentru fata mea și pentru nimeni de pe lumea asta”, a spus Bucurescu. La UPU au sosit pe parcursul a mai puțin de o oră și efective de la jandarmi, dar și polițiști care l-au legitimat pe primar, la solicitarea medicilor. Bucurescu le-a spus că va plăti orice eventuală amendă, deși consideră că nu există motive să fie sancționat atâta timp cât nu a făcut nimic altceva decât să vorbească despre problemele pe care le are. În cele din urmă, medicii i-au dat fata acasă fără ca el să știe un diagnostic clar, ceea ce l-a și determinat să plece direct spre Timișoara pentru a face un consult de specialitate. În urma acestui incident, conducerea unității medicale a anunțat că va demara verificări pentru a vedea dacă edilul are sau nu motive întemeiate de supărare.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here