În numărul 4 din 1907 al revistei „Luceafărul”, redactorul Octavian C.Tăslăuanu scria, cu vădită mândrie, despre un nou nume românesc apărut pe firmamentul artei europene, al cărei centru de greutate era, de departe, Parisul. Autorul doreşte să atragă „luarea aminte asupra unui talent care a reuşit să fie apreciat de francezi”, prin participarea sa cu succes la expoziţia „Salonului de toamnă” a anului trecut (1906) , cu trei busturi: „Copilul”, „Orgoliul” şi „Bustul d.lui M.Lupescu”. Lucrările au fost călduros apreciate în ziarele franceze şi, în mod deosebit, de către maestrul Rodin, care vedea în Brâncuşi un mare talent de viitor.
Redactorul revistei îl descrie pe C.Brâncuşi ca pe un tânăr ce s-a ridicat prin propriile forţe din „pătura săracă a unui neam sărac”,fiind născut în comuna Peştişani din judeţul Gorj, din părinţi agricultori. După şcoala primară absolvită în sat, a învăţat 4 ani la şcoala de arte şi meserii din Craiova, fiind admis la „Şcoala de Belearte” din Bucureşti, ale cărei cursuri le-a frecventat timp de trei ani şi jumătate.Pentru lucrările deja realizate şi expuse, Brâncuşi a primit în timpul şcolii, trei medalii de bronz şi una de argint. Marea sa dragoste faţă de artă şi dorinţa sa de a se perfecţiona într-un loc pe măsura talentului său i-au pus toiagul în mână şi l-au trimis în capitala luminii, mai mult pe jos, plin de speranţe şi încredere în viitor. Ajuns la Paris, tânărul artist român s-a angajat chelner la un restaurant, din motive lesne de înţeles. După numai un an, a intrat în atelierul sculptorului A.Mercie (autorul monumentului „Lahovary” din Bucureşti), unde se afla şi în momentul primei sale participări la o expoziţie în Paris.
Autorul articolului îl descrie pe tânărul sculptor român ca pe un adevărat erou care, trecând prin mari greutăţi, a reuşit să cucerească laudele străinătăţii, fără sprijin din partea nimănui, fapt ce ar fi trebuit să le dea de gândit celor competenţi din ţară, care „ ar trebui să îi înlesnească mijloacele de a-şi termina şi aprofunda studiile”. Constantin Brâncuşi, fiu al meleagurilor gorjeneşti, este prezentat în finalul articolului în care i se recunosc meritele pentru prima oară, drept un exemplu de stăruinţă, talent şi curaj. Un adevărat erou.
Nu a trecut mult timp şi numele Brâncuşi a început să fie pronunţat tot mai des, în Europa şi peste ocean, mai târziu şi în patria care l-a dăruit omenirii şi artei universale.
Mulţi străini ne invidiază şi ne respectă în acelaşi timp pentru faptul că noi, gorjenii, ne-am născut cu marile minunăţii ale lui Brâncuşi în faţa ochilor, pe care le putem atinge oricând şi pe care le vom preţui ca pe un dar divin din partea unui om pe care divinitatea l-a ales să ne înveţe ce înseamnă frumuseţea şi nemurirea.
A.Pop
