Boza, despre insolvenţa CE Oltenia: O aberaţie!

241

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza, reacţionează după ce în spaţiul public s-a readus în discuţie subiectul legat de insolvenţa companiei energetice. Odată cu schimbarea Consiliului de Supraveghere, mai mulţi politicieni au spus că se doreşte intrarea în insolvenţă a CE Oltenia.
„Dacă luăm manualul de insolvenţă şi citim primul capitol – condiţii de intrare în insolvenţă, pas cu pas, punct cu punct, Complexul Energetic Oltenia nu are îndeplinite nici măcar o condiţie din cele opt sau nouă câte sunt. Deci, este o aberaţie ce se spune, nişte vorbe pe care le spun nişte oameni care nu ştiu situaţia reală a companiei”, a declarat Boza, la Radio Infinit.
Şeful CE Oltenia recunoaşte situaţia grea prin care trece compania. „Situaţia este dificilă, nu am ascuns asta niciodată, însă nu putem vorbi de insolvenţă. În plus, procedura de intrare în insolvenţă nu o face Consiliul de Supraveghere”, a mai precizat Boza.
În schimb, deputatul PNL Dan Vîlceanu susţine în continuare că CE Oltenia are mari probleme financiare, vorbind de pierderi de 600 de milioane de lei acumulate pe primele cinci luni ale anului. „Complexul Energetic Oltenia are datorii la furnizori şi la bugetul statului, dar a făcut o reeşalonare a lor. Nu este cu plata la zi”, spune Vîlceanu, care aşteaptă informaţii publice despre situaţia financiară a companiei.
Managerul Boza neagă cifrele vehiculate de parlamentarul gorjean. „Nu este reală această pierdere, nu ştiu de unde are cifrele”, spune Boza, care îi recomandă deputatului liberal să mai aştepte o lună până când va fi prezentată situaţia companiei pe prima jumătate a anului.
Cât despre o îndepărtare a sa din fruntea CE Oltenia, Sorinel Boza spune că nu i s-a cerut să renunţe la funcţie. „Când am vrut să fac eu un pas înapoi, mi s-a spus să-mi văd de treabă şi să terminăm ce avem de făcut”, a mai afirmat managerul CE Oltenia, admiţând că s-a gândit de multe ori să-şi dea demisia.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here