Bombă descoperită în pădurea din Ţânţăreni

169

Un corp de bombă, fără focos, a fost descoperit săptămâna trecută în pădurea din Ţânţăreni, de către un localnic. Echipa pirotehnică a Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu a intervenit pentru asanarea acestuia.

Pentru a zecea oară în acest an, echipa pirotehnică a Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu a intervenit pentru asanarea teritoriului de muniţii rămase neexplodate. De această dată, intervenţia s-a făcut la solicitarea poliţiştilor din Ţânţăreni, după ce un localnic din comună a descoperit în pădure un corp de bombă provenit din cel de-al Doilea Război Mondial. „S-a intervenit pentru cercetarea, identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unui corp de bombă aruncător, calibrul 82 mm, fără focos, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial. Acesta a fost descoperit de către un cetăţean în pădurea din localitate. Neavând focos, nu exista pericolul unei eventuale explozii”, a precizat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, atunci când descoperă muniţii neexplodate, cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte următoarele reguli: NU atingeţi, NU loviţi şi NU mişcaţi muniţia găsită; NU o introduceţi în foc; NU o duceţi la fier vechi; NU încercaţi să demontaţi focoasele sau alte elemente componente; Discutaţi cu copiii toate aceste reguli preventive şi explicaţi-le pericolul la care s-ar putea expune dacă nu le respectă; Anunţaţi imediat organul de poliţie cel mai apropiat sau sunaţi la numărul unic pentru urgenţe, 112.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here