Bolojan, întâlnire cu Iulian Popescu: Am constatat că avem aceleași proiecte

1485

Candidatul PNL Gorj la președinția Consiliului Județean Gorj, Iulian Popescu, a avut o vizită în orașul Oradea, unde s-a întâlnit cu primarul liberal Ilie Bolojan, care la aceste alegeri candidează la Consiliul Județean Bihor. Bolojan spune că el și Iulian Popescu au aceleași proiecte pentru dezvoltarea județelor Bihor și Gorj.

Iulian Popescu s-a întâlnit cu primarul din Oradea, Ilie Bolojan, acum candidat la președinția CJ Bihor, cu care a avut discuții despre administrația locală. Ilie Bolojan este unul dintre cei mai buni primari din țară, care a reușit să facă din Oradea un oraș european. ,,Candidez pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor. De ce? Pentru că județul Bihor a rămas în urma orașului. Această situație nu este doar în Bihor, este și la Gorj, și discutând cu colegul meu Iulian Popescu despre proiectele noastre, am constatat că avem aceleași probleme și aceleași proiecte. De la reabilitarea drumurilor, extinderea rețelelor de apă și canalizare, găsirea unor soluții pentru a genera locuri de muncă mai multe și mai bine plătite, de la atragerea de investitori și dezvoltarea turismului, acestea sunt problemele pe care le avem în comun”. Totodată, Bolojan crede că experiența lui Iulian Popescu îl poate ajuta să dezvolte județul: ,,Și am încredere că având în vedere experiența dânsului din domeniul privat, faptul că a reușit să gestioneze cu criterii de eficiență bani privați va face ca această expertiză să o pună la dispoziția județului în așa fel încât să se aducă mai mulți bani europeni, să se facă mai multe proiecte, pentru ca județul Gorj să se dezvolte în anii următori”.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.