Bogoi recunoaşte că nu are “soluţii imediate”

1062

Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, a fost pus într-o situaţie delicată în amicalul cu Flacăra Horezu. Partida, disputată la Vâlcea, a venit într-un moment în care trupa gorjeană, şi aşa fără transferuri sonore, a fost lovită de gripă. În acest context, Bogoi s-a chinuit să formeze o echipă decentă în ambele reprize. Gorjenii au fost învinşi cu 2-0, iar tehnicianul nostru a recunoscut că opţiunile sale sunt limitate. “A fost un meci de pregătire în care am testat toţi jucătorii pe care îi mai am la dispoziţie, o bună parte din echipă fiind la infirmerie. Am avut soluţii puţine pe bancă, după ce unii jucători au acuzat febră şi frisoane, fiind răciţi în ultimele zile. În repriza a doua i-am trimis pe teren şi pe cei aflaţi în probe şi câţiva juniori, dar aceştia nu sunt în acest moment la nivelul Ligii a 2-a. Nu sunt soluţii imediate pe care să ne bazăm acum, dar pot fi soluţii de viitor”, a precizat Adrian Bogoi. Pandurii mai au programate două partide de verificare în această iarnă.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here