Bogoi nu se teme de meciul cu Farul: ,,Problemele mari sunt altele”

1077

Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, va trebui să improvizeze şi la Constanţa. Pandurii Târgu-Jiu va da piept cu Farul, sâmbătă, de la ora 11.00, într-un meci cu noi probleme de efectiv pentru vizitatori. Atacantul Gabriel Dodoi este, din nou, indisponibil după ce a făcut nişte analize suplimentare, iar de pe teren vor lipsi şi fraţii Cotolan, Gheorghe, Lică, Ciobanu şi Şendroiu. În ciuda absenţelor din tabăra noastră, antrenorul Adrian Bogoi a declarat că Pandurii are probleme mai importante, de ordin administrativ. Tehnicianul a mai spus că oaspeţii pot obţine succesul chiar dacă nu au strâns decât un punct în primele trei jocuri. ,,Noi suntem în bătălie directă cu noi înşine, dar pregătim meciul ca de fiecare dată, cu lotul de jucători pe care îl avem la dispoziţie. Şi pentru meciul de la Constanţa avem câţiva jucători indisponibili, dar încercăm să luăm cele trei puncte. Ne pregătim pentru acest lucru. Problemele cele mai mari nu sunt la echipă, niciodată nu au fost. Chiar dacă ne-au plecat într-un an de zile 30-40 de jucători, problemele mari sunt la cei care susţin această echipă. Acolo trebuie lucrat urgent. Aşteptăm de la ceilalţi, avem mulţi jucători noi care au posibilitatea să joace şi să-şi arate calităţile, asta e cel mai important pentru ei. Valoarea jucătorilor este dată de felul cum îşi ajută echipa. Sunt 7-8 jucători în primul 11 care nu au jucat constant anul trecut. Au acum prilejul să crească”, a declarat Bogoi. Principalul Pandurilor a mai spus că Farul este o echipă cu pretenţii, în care s-a investit, chiar dacă locul din clasament nu face cinste constănţenilor. ,,Toată lumea e interesată ca echipa lor să rămână în liga a doua. Şi la Farul s-au făcut transferuri multe şi au asigurat un buget foarte bun pentru această ligă. Din punctul meu de vedere, tot respectul. Nu cred că există vreun favorit pentru această partidă, meciul pleacă de la 0-0 şi vedem la final ce se va întâmpla”, a afirmat Bogoi.

,,Nu e o întâlnire specială”
Pandurii sunt faţă în faţă cu unul dintre oamenii iubiţi la Târgu-Jiu, Petre Grigoraş. Antrenorul care a avut mai multe mandate la cârma alb-albaştrilor are acum misiunea de a-i menţine pe constănţeni pe linia de plutire. Pe de altă parte, Adrian Bogoi, a spus că nu este un duel cu o încărcătură aparte, dar îşi respectă omologul. ,,Nu va fi un duel special, eu îl ştiu pe Petre Grigoraş de când era fotbalist, a fost chiar unul foarte bun. Un vârf de careu, pe care puţine echipe în momentul de faţă în Divizia A îl au. Poate Țucudean de la CFR Cluj se aseamănă ca stil. În schimb, fiecare antrenor vrea să obţină maximum de la echipa lui, şi eu la fel. Duelul este sportiv, atât eu cu Grigoraş, dar şi cu ceilalţi antrenori de la Liga 2”, a precizat Bogoi.

Grigoraş: ,,Avem prima şansă”
Farul Constanţa este la şase puncte de Pandurii Târgu-Jiu şi ocupă locul 17 în clasament. Doar o victorie ar putea să-i ajute pe ,,marinari” în lupta pentru salvare, iar moralul gazdelor este bun după succesul de la Baloteşti. Antrenorul Petre Grigoraş este convins că amfitrionii pot obţine victoria şi a declarat că echipa sa are prima şansă.
,,Pe undeva, ne așteptam să nu avem o evoluție senzațională în primele jocuri. Veniseră mulți jucători noi, era aproape imposibil să creștem nivelul relațiilor de joc în numai două săptămâni. Am avut și ghinionul să întâlnim primele două clasate. E bine că am obținut o victorie (n.r. 1-0 la Balotești), acum o țintim, cu siguranță, pe a doua, în meciul cu Pandurii. Eu zic că vom obține victoria, avem prima șansă”, a spus Grigoraş la sptfm.ro. În tur, Pandurii şi Farul au oferit un spectacol pe cinste, scorul final fiind 5-3.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here