Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, a comentat tragerea la sorţi de la Casa Fotbalului. Gorjenii au o deplasare lungă în prima rundă, atunci când vor da piept cu nou-promovata Aerostar Bacău. Dacă jocul cu moldovenii nu-l sperie foarte tare pe tehnicianul nostru, Bogoi a declarat că următoarele trei adversare sunt echipe tari. “Este un început de campionat dificil. În primele patru runde întâlnim trei formaţii foarte bune, FC Argeş, CS Mioveni şi Petrolul Ploieşti, plus o nou-promovată în prima rundă, un meci în deplasare. Nu e important dacă în prima etapă evoluăm acasă sau afară, până la urmă trebuie să jucăm cu toate echipele, vom vedea după primul meci dacă ne-a avantajat această programare”, a afirmat antrenorul.
Omul care conduce Pandurii de la sfârşitul anului trecut a mai spus că este nevoie de transferuri pentru ca echipa să devină una competitivă. “Campionatul va începe mai devreme, suntem într-un program de pregătire de 6 săptămâni, încercăm să ne pregătim cât mai bine. Bineînţeles, trebuie să mai completăm lotul, pentru că avem un lot foarte tânăr, cu media de vârstă sub 20 de ani şi avem nevoie de jucători pe mai multe posturi”, a declarat Bogoi.
Cătălin Pasăre