S-a născut la Bălănești – Gorj, fiul lui Ion și Ilina (născută Pănoiu). A învățat patru clase primare la Bălănești, cu învățătorii Lazăr Arjoceanu și Floroiu. Gimnaziul îl face la Târgu-Jiu, după care ia examenul de admitere cu bursă la Școala Normală din Turnu Severin. După terminarea Școlii Normale, este chemat să-și satisfacă stadiul militar 1913-1916, după care pleacă direct pe front, în anul 1916, cu gradul de caporal în Regimentul 18 Gorj infanterie. Trece Cerna cu plutonul, pe care îl conduce cântând „La Turda unde voievodul Mihai cel Mare a fost ucis”. Înaintează fără rezistență semnificativă până la Călan (Hunedoara). Deși se așteptau de 2 ani la război, ostașii erau slab echipați (soldații de rând nu aveau uniforme luând de la morți mantale și pantaloni). Au trecut Cerna la 15 august și până la 14 octombrie deja inamicul ajunsese să traverseze Carpații, având loc bătălia de la Podul Jiului. Se retrag spre Olt, neopunând rezistență. Este trimis la Școala Militară Botoșani, comandată de un colonel francez, terminând-o la 2 februarie 1917. Este repartizat la Regimentul 36 infanterie, aflat în refacere după ce fusese decimat. Datorită igienei precare și fără îngrijire medicală, se îmbolnăvește de tifos exantematic. Scapă cu viață și pe 5 iunie 1917 pleacă pe frontul Siretului. Nemții încep atacul de la Mărășești. Divizia 9 sub comanda generalului Rasoviceanu trece la contraatac în condițiile în care rușii pleacă în debandadă de pe front. Din Regimentul 36 infanterie supraviețuiesc 12 ofițeri din 63. Contraatacul a fost prost coordonat. Este citat pentru faptele de vitejie la capturarea unui punct întărit la Oituz, Dealul Zăbrăuți, unde cu plutonul, după mai multe atacuri și cu pierderea a 40-45 de soldați, reușește să-și îndeplinească misiunea, aducând două tunuri, mitraliere și doi prizonieri. Pe Dealul Pietrișului se dau lupte înverșunate pentru cucerirea cotei 800 care domina valea Oituzului. Luptele au durat 3 zile. Aici a căzut sublocotenent Ecaterina Teodoroiu. La cererea soldaților, a înglobat efectivul plutonului Ecaterinei Teodoroiu în plutonul său și le-a condus până la sfârșitul luptelor. Punctul întărit a fost cucerit după ce s-a târât cu încă doi soldați și au aruncat grenade pe fereastra cazematei întărite. A fost însoțit de sergentul Dobre Capră și caporalul Păun Ion. Pentru aceste fapte a fost decorat și înaintat în grad de locotenent, primind medalia „Coroana României” și panglica „Virtutea militară Mihai Viteazul”. În martie 1918, după pacea de la București (Pacea Marghiloman), revine la Bălănești. În august 1918 este mobilizat din nou și trimis în Basarabia. La sfârșitul războiului revine în satul natal, primind postul de învățător. Se căsătorește, în anul 1920, cu Cornelia Arjoceanu. Ia examenul de definitivat în anul 1921. În anul 1926 susține examenul pentru gradul didactic II la Craiova. Reușește să obțină ajutorul prefectului și repară biserica de la Piștești, pe care o și pictează. Prin eforturi proprii și cu ajutorul sătenilor, reușește să ridice în fața școlii din Bălănești Monumentul Eroilor, care este inaugurat în septembrie 1934. În anul 1935 trece examenul didactic de gradul I, iar în 20 aprilie 1945 primește „gradația de merit”. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial îi aduce o serie de activități necombatante. Cu Regimentul de la Călărași defrișează unele bălți de la Dunăre pentru mărirea producției de pește, iar în Vrancea, cu prizonierii ruși, taie unele păduri. În anul 1942 este comandant al Lagărului de prizonieri de la Urziceni (pentru câteva luni), apoi transferat în Gorj, cu sarcini de comandă. Din 1943 este comandant al spitalului de răniți de război din Târgu-Jiu. Alte activități pe care le-a întreprins au fost: revizor școlar în județul Gorj (1935-1940) și cenzor la Cooperativa învățătorilor (1938-1945). Este arestat în perioada 1947-1955, fără a fi judecat, și eliberat după moartea lui Stalin. Participă activ la înființarea Muzeului sătesc al comunei Bălănești, desființat câțiva ani mai târziu. Între anii 1962-1972 lucrează la Cooperativa agricolă „Victoria socialismului” din sat. Acum îl cunoaște pe academicianul I.C. Teodorescu, pe care-l conduce la viile și bordeiele dacice. În anii următori a scris diverse prezentări ale faptelor de arme ale camarazilor din timpul războiului din 1916-1919. A susținut mai multe prezentări în școli și la conferințe dedicate eroilor neamului organizate de Inspectoratul Școlar în perioada anilor 1968-1975. A murit la vârsta de 82 de ani, la Bălănești.
Grigore Haidău
