Bilanţul CEO pe 2014: “Chiar şi cu frâna trasă, vindem şi suntem meseriaşi”

457

Bilanţul Complexului Energetic Oltenia(CEO), pe 2014, a fost prezentat, oficial, la finalul săptămânii trecute, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Din spusele managerului, Laurenţiu Ciurel, producţia pe 2014 a CEO a fost, chiar în fiecare lună, mai mare decât anul trecut. La plusuri a fost pusă şi semnarea contractului de export cu Serbia, cu atât mai mult cu cât se aşteaptă ca săptămâna aceasta să înceapă şi livrarea spre ţara vecină. Deşi recunoaşte că a ţinut “frâna trasă tot timpul”, managerul CEO, spune că structura a vândut energie şi că a ţinut pe linia de plutire compania. Ciurel nu a pomenit nimic despre situaţia financiară dezastruoasă de la CEO, ce a fost creionată de publicaţiile financiare centrale.

“Am produs în fiecare lună mai mult ca anul trecut. Suntem dimensionaţi pentru o producţie mult mai mare, chiar de 18-20 TW, dar estimăm că anul viitor vom avea o producţie de 13,5 TW – 14TW”, a declarat Ciurel în faţa audienţei de la “Elvira Godeanu”. Ciurel a subliniat că sucursalele de la Turceni şi Rovinari au înregistrat, în 2014, o “situaţie satisfăcătoare”. “Producţia de cărbune în 2014 este de 21,5 milioane de tone. (..) A fost semnat contractul de export cu Serbia, pentru 1,2 milioane tone de lignit. Sper să vedem garanţia în cont, iar săptămâna viitoare (n.r. săptămâna aceasta) să înceapă livrarea. Din păcate, sunt cariere care se află la final, cu costuri mari şi puţin cărbune. Roşia a avut o producţie de 3 milioane de tone, Roşiuţa de 2,9 de milioane, urmând Jilţ Nord şi Sud, Lupoaia şi Rovinari care produce puţin şi scump. Paradoxul este că dacă producem mult ne costă puţin”, a mai completat Ciurel.

Mediul costă scump
Cheltuielile pentru mediu le-au depăşit pe cele cu mentenanţa şi cu reparaţiile, a mai menţionat managerul CEO în discursul său, subliniind că pentru ţinerea situaţiei sub control a avut grijă să ţină, de asemenea, “frâna trasă” tot timpul. “Trebuie să menţinem pe linia de plutire această companie, din punct de vedere economic. Cât vom avea piaţă, vom putea vinde şi ieftin la un moment dat. Numai că nimeni nu-şi mai asumă predictibilitate. Vindem în PZU 36%, pe piaţa de echilibrare încă 10%. Am fost acuzaţi, cu diferite ocazii, că nu putem vinde, că nu suntem meseriaşi. Este însă o mare greşeală care i se face echipei de vânzare, de departe cea mai bună din ţară. În fiecare zi, în fiecare oră am vândut peste preţul mediu, tot am reuşit să vindem pe PCCB peste preţul mediu sau mult peste. Pentru asta directorii fac o treabă excepţională”, a mai specificat acesta.

“Ultimele trei luni au fost excepţionale”
Ciurel susţine, de asemenea, că în ciuda criticilor, ultimele trei luni din acest an au fost “excepţionale” pentru CEO.
“Vom face calculul la rece: putem avea 30 de milioane de lei plus, sau vom încheia pe minus cu 20 de milioane de lei.(..) Provizioanele şi achiziţia carbonului necesar pe 2014 pot să ducă la o pierdere de 185 milioane de lei. Depindem şi de variabilele în privinţa yenului. Ca şi rezultat de exploatare însă, profitul este de 49 milioane de lei. Nu este nicio filosofie, nu putem fi judecaţi pentru evoluţia constantă a costului pe yen. Este posibil să se devalorizeze câţiva ani la rând sau invers. Este o monedă cu fluctuaţii mari. Una peste alta, suntem o companie valabilă. Trebuie să funcţionăm mai mult de 15 ani…”, a mai spus managerul.

ceo (15)CEO, cu bancherii la uşă
“După ce s-a făcut un anunţ, de către persoane cu funcţii la nivelul acestei ţări, că activitatea noastră se va termina în 15 ani, m-am trezit cu băncile la uşă… Astfel de mesaje fac rău companiei cu atât mai mult cu cât sunt şi false”, a mai declarat încheiându-şi prezentarea pe 2014.
Acesta a mai tras concluzia că imaginea anului 2013 este cea cu sindicatele în stradă iar cea a acestui an, cu imaginea în care partea română şi cea chineză semnează acordul pentru investiţia de la Rovinari.
Urarea şefului CEO pentru salariaţii companiei a fost: “Să rămâneţi în locuri de muncă bine plătite!”
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. „Paradoxul este că dacă producem mult ne costă puţin”- normal idiotule, costurile fixe si cu administratia sint identice, singurele care variaza sint enegia consumata si piesele de schimb dar daca productia creste ele scad per total. Inginerie economica curs 101, adica baza la orice inginer decent din occident.Cine dreacu l-a pus pe asta director ca este jenant!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here