Bijuterie rară, descoperită la Prigoria. Poate fi o brățară dacică!

2848

O descoperire întâmplătoare făcută la sfârșitul săptămânii trecute are toate șansele să devină una dintre cele mai importante din Gorj, dacă specialiștii vor confirma că este vorba despre un obiect vechi de mii de ani.

O bijuterie care cântărește în jur de 130 de grame este din aur și este comparată cu o brățară dacică, deși sunt specialiști care spun că existența ei ar putea fi din perioada tracilor, deci mult mai veche. Discuțiile sunt deocamdată la început, dar destule. Cel care a făcut descoperirea este Gabriel Betejeu, un gorjean pasionat de căutările cu detectorul de metale prin locuri în care, de regulă, pasul omului nu prea ajunge. De data aceasta, el nu a mers însă prea departe de o localitate și, la 300 de metri de sediul primăriei Prigoria, a descoperit brățara care suscită deja interesul specialiștilor. Cu câteva săptămâni în urmă el a descoperit o mască metalică din perioada romană, care, din nou, s-a dovedit a fi o piesă unicat. Pentru descoperirea de sâmbăta trecută gorjeanul nu își făcuse niciun mare plan de acasă. „Sâmbătă după-amiază am ieșit cu detectorul de acasă. Nici nu am stat prea mult pentru că la vreo 10 minute de când am intrat în pădure am auzit un semnal foarte puternic de la aparat. Am săpat imediat și am găsit aceste brățări din aur. Erau îngropate undeva cam la 30 de centimetri adâncime. Eu cred că sunt brățări, nu știu exact, aștept să văd ce vor spune specialiștii, dar mie așa mi se par. Anul trecut am găsit o mască romană, la Albeni, care pare să fie unică în țară. Aici totul ține de noroc pentru că nu e prima dată când merg în zona respectivă. Totul e noroc. Am trecut de multe ori pe acolo, e aproape de casă, am fost deseori, dar degeaba până acum. E o zonă la vreo 300 de metri de primărie”, a explicat bărbatul. Gabriel Betejeu a crezut inițial că va trebui să sape în pământ pentru a mai scoate vreo cutie de conserve aruncată la întâmplare, ca multe altele. Bucuria pe care a trăit-o însă când a văzut mica comoară e greu de descris în cuvinte. „Nu există cuvinte pentru așa ceva. E o senzație unică. Intri chiar un pic în panică, e un șoc imens când vezi ce aduci la suprafață. Am găsit-o lângă un pârâu plin de gunoaie. Eram convins la început că e vreo cutie de conserve sau vreun capac metalic. Semnalul era foarte puternic la aparat, iar când am văzut ce am găsit am rămas șocat. Am săpat un pic mai mult ca să văd dacă mai există și altceva, dar nu am mai găsit nimic. Brățările astea sunt legate mănunchi”, spune gorjeanul. El lucrează în construcții și folosirea detectorului de metale e pasiunea sa de bază. Nu iese prea des cu el în natură n pentru că nu are timp, dar, când iese, reușește să găsească și locurile cele mai interesante. „Când nu lucrez sau în week-enduri, când sunt liber, atunci iau detectorul și plec în natură. Am descoperit topoare celtice din bronz, le-am și predat la muzeu. Am găsit două topoare din epoca bronzului timpuriu, cam 5000 de ani vechime, inele, monede romane, sunt multe lucruri pe care le-am găsit și le-am predat”, mai spune Gabriel Betejeu.
Până acum el nu a fost recompensat în niciun fel de către statul român, dar și în cazul brățărilor din aur a venit și le-a predat către Direcția de Cultură Gorj, după care bijuteriile au fost direcționate către Muzeul Județean, pentru a fi studiate și evaluate. Șeful Direcției de Cultură, Pompiliu Ciolacu, a menționat că se va asigura că bărbatul va primi o recompensă pentru descoperirea făcută. „Exact pe lege va fi recompensat după evaluare, dacă nu mă înșel 25% sau 35% și 45% dacă descoperirea e una senzațională. Aici e o chestie de discuție a specialiștilor, să vedem exact ce e, noi plecăm de la presupunerea că e o brățară, dar nu avem certitudinea asta”, a menționat Ciolacu. La Muzeul Județean specialiștii înclină să afirmă că bijuteriile ar putea fi mai vechi de perioada dacică și ar putea proveni din perioada tracilor, având peste 3000 de ani vechime. Arheologul Vasile Marinoiu a explicat că în zona unde a fost găsită micuța comoară vor trebui să meargă specialiștii pentru a studia mai bine terenul, în idee găsirii unor indicii care să ajute la evaluarea corectă a bijuteriilor. „Ele par a fi dacice, și după context, dar trebuie făcută și o evaluare în teren în zona respectivă, că pe ei nu-i interesează decât metalul, dar poate să apară și ceramică, și după ceramică îți dai seama ce perioadă e, pot fi ziduri, ceva, care să aducă lămuri, că altfel nu ne putem da seama doar după ce vedem”, a menționat Vasile Marinoiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here