Un rovinărean în vârstă de 47 de ani s-a ales cu dosar penal după ce acroşat cu maşina un biciclist şi a fugit de la locul accidentului. El este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
În noaptea 20 iulie, la ora 01:35, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un bărbat de 45 ani, din comuna Câlnic, despre faptul că în data de 19 iulie 2014, în jurul orelor 19:00, a fost victima unui accident rutier, pe raza satului Şomăneşti din comunei Teleşti. Acesta le-a declarat poliţiştilor că în timp ce se deplasa pe lângă bicicletă pe DJ 674 C, a fost acroşat de un autoturism. Şoferul vinovat a fost depistat în scurt timp de poliţişti iar acum este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului. “Având în vedere datele oferite de către victimă, poliţiştii au stabilit că autoturismul fusese condus de către V.V., de 47 ani, din oraşul Rovinari. De asemenea, autoturismul a fost identificat la domiciliul conducătorului auto, prezentând avarii. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
R.L.