Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, căutată de cititori și în vreme de pandemie

1554

Pandemia nu i-a oprit pe cititori să treacă pragul Bibliotecii Județene ”Christian Tell”. Un bilanț realizat de reprezentanții instituției arată că, de la redeschiderea serviciilor pentru public, aproape 600 de cititori au trecut pe la bibliotecă pentru a împrumuta și restitui documente.

Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” Gorj și-a redeschis serviciile pentru public începând cu data de 20 mai 2020. De la acea dată și până pe 9 iulie, numărul cititorilor care au utilizat serviciile oferite de instituția de cultură a ajuns la aproape 600. ,,La 36 de zile de când Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj, în sfârșit, simte că și-a recăpătat bucuria de a servi comunitatea, am făcut un mic bilanț. Se cuvine să MULȚUMIM celor 572 de cititori care ne-au trecut pragul și au înțeles să respecte reguli noi! De ce le mulțumim? Pentru că poartă mască, își dezinfecteză mâinile la intrare, acceptă să le fie măsurată temperatura corporală, urmează circuitul de intrare și ieșire pe care l-am stabilit în Secția de Împrumut Beletristică, folosesc informațiile din catalogul online și își rezervă ceea ce doresc prin formularul creat pe site-ul nostru sau acceptă sfatul bibliotecarilor pentru că nu își pot alege singuri din rafturile noastre. De asemenea, ne bucurăm că și-au depășit temerile și s-au simțit în siguranță la noi pentru a împrumuta 1575 documente și a restitui 2001. Sperăm că zâmbesc pe sub mască, așa cum le zâmbim și noi, bibliotecarii”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene ”Christian Tell” celor care le-au trecut pragul. Aceștia reamintesc celor interesați că pot împrumuta din colecțiile instituției, indiferent de locul unde acestea se află, la Filiala pentru copii, Filiala Victoria, Secția Domenii sau Beletristică, folosind catalogul online și formularul de rezervare de pe site-ul http://www.bibliotell.ro/. Pentru cărțile din colecțiile Filialelor Copii și Victoria, comenzile vor fi disponibile în 48 de ore pentru a fi ridicate din secția Beletristică.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here