Berica lui Bunilă – Norocul bun, trăsnit politic

466

bunila 002Din 1990 încoace, minerii au trimis în Parlament câte unul, câte doi, sau chiar câte trei parlamentari. Doi dintre ei, deputatul Ion Tomescu (PDSR) şi senatorul Mihai Lădaru (FSN) au trecut în lumea drepţilor, întrând însă în amintirea oamenilor care i-au ales drept vectori politici, amândoi afirmându-se în susţinerea proiectelor sociale din Gorj.

A urmat la rampă Marcu Burtea, senator PSD în Opoziţie, care nu şi-a terminat mandatul de senator, preferând ca din iunie 2000 să fie timp de patru ani de zile viceprimar al Municipiului Motru. Lui, care n-a avut o foarte mare apropiere faţă de mulţime, i se poate recunoaşte meritul propunerii Motrului pentru a deveni municipiu şi contribuţia la Legea Minelor. Titlul de municipiu i-a fost acordat oraşului Motru graţie altui senator gorjean trecut la cele drepte, Vasile Văcaru, care, în octombrie 2000 motiva de la plenul Senatului că Motrul poate fi făcut municipiu şi după începutul reformei din minerit, deoarece minerii stând acasă ar putea face şi alte activităţi, dar şi mai mulţi copii.

Din 2000 până în 2008, reprezentantul minerilor în Parlament a fost Ilie Petrescu, care în anul 2000 putea să fie orice: consilier judeţean, director în minerit, preşedinte de sindicat şi, bineînţeles, senator al Partidului România Mare. La sfârşitul celor două mandate, presărate cu multă berică făcută cadou cunoscuţilor, dar şi cu multe pupături prin bâlciuri cu alegători şi alegătoare de tot felul, Ilie Petrescu a ales să fie Conservator şi să se bată cu strategul politic Dan Ilie Morega pentru un post de deputat, chiar în fieful lui Morega. Pentru că s-a despărţit de Dorin Hanu şi Tudor Dobrică, alături de care a lupta pentru câştigarea primului şi celui de-al doilea mandat, cei nominalizaţi, alegând să mizeze pe roşu, Ilie Petresc ajuns acum, graţie sprijinului portocaliu, director la SC UEF Motru, îşi varsă pe unde poate of-ul de după divorţul politic.

Actualii reprezentanţi ai mineritului sunt senatorul Ion Ruşeţ şi deputaţii Cosmin Popescu şi Constantin Severus Militaru, oameni care nu pot emite pretenţia unei înţelegeri sociale distincte din cauza crizei economice. Desigur, în întreaga activitate politică a minerilor din Gorj, nu trebuie minimalizat nici rolul lui Vasile Râbu, ajuns vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, ca şi al numeroşilor consilieri judeţeni care au o legătură directă cu mineritul.

Notă:

În această vară, senatorul Ion Ruşeţ a trimis informări scrise cu privire la activitatea sa către autorităţile locale şi judeţene, semn că încetul cu încetul se instaurează respectul parlamentar faţă de posibilii alegători. Aşa a procedat şi dan Ilie Morega, restul aleşilor din Gorj lăsându-se doar pe mâna presei, care poate să vadă ce fac ei sau nu. La nivel social şi după trecerea a 20 de ani de democraţie, urmele parlamentare sunt prea puţin vizibile.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.