Becali, discuții cu Greblă pentru un nou partid

732

Dezvăluiri făcute de Gigi Becali într-o intervenție la România Tv despre discuțiile pe care le-a avut cu Toni Greblă în ceea ce privește înființarea unui nou partid politic. Liderul fostului Partid Noua Generație spune că actualul secretar general al Guvernului îi cerea cu câteva luni în urmă să înființeze o nouă formațiune politică cu care să „salveze” țara. Becali afirmă însă că a rămas uimit când a văzut că fostul judecător constituțional a ajuns șeful secretariatului General al Guvernului, el precizând că niciodată nu ar fi acceptat să fie în echipa actualului premier Viorica Dăncilă. “Să vă dau în premieră o ştire de breaking news. Vine, într-o zi, la mine, domnul Greblă, acum vreo 7-8 luni. Îmi zice că nu are nevoie de nimic, am tot ce îmi trebuie şi îmi spune să fac un partid, că e nevoie să salveze ţara. Când îl văd secretar general de Guvern… Aşa, la mişto, îl sun şi îi spun că fac partid să salvez ţara. Păi, s-a dus la Viorica Vasilica, păi, ce bărbaţi sunteţi, bă, voi? Pe mine, dacă mă pui cu un milion de euro să fiu subalternul lu’ Viorica Vasilica, dacă îmi tai capul şi nu mă duc”, a declarat Becali.Finanțatorul de la FCSB e însă de părere că pe scena politică trebuie făcută o mișcare pentru că ”așa nu se mai poate”.
El nu este însă dispus să mai reintre în politică, după ce, în trecut, a fost și senator și europarlamentar. “Trebuie făcut ceva, că aşa nu se mai poate. Are dreptate, aici, Florin Călinescu, pentru că oameni de nimic, ca gaşca lui Liviu Dragnea, care era un fel de lume interlopă, au făcut bani şi au ajuns apoi miniştri, senatori, deputaţi. Şi-au adus şi coardele lor, le-au făcut secretari de stat, au făcut 60 de posturi de secretari de stat ca să le aibă pe coarde aproape. Eu aş face ceva, dar trebuie să am oameni ca Diaconescu, Fota, Severin, Ponta, Neamţu, jurnalistul Liviu Avram lângă mine, oameni deştepţi, de 20 de oameni am nevoie şi promit 25% la alegeri. Eu nu candidez, nu mai am nevoie de funcţii, dar vreau ca în ţara mea, copiii şi nepoţii mei să trăiască într-o ţară de bun simţ, nu să conducă coardele, care sunt pricepute la toate ministerele”, afirmă Becali.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here