Bătrân dispărut de o săptămână, găsit mort

486

Un bătrân semnalat ca fiind dispărut de la domiciliu în urmă cu aproximativ o săptămână a fost găsit, duminică, mort. Cadavrul acestuia a fost transportat la SML Gorj în vederea stabilirii cauzei decesului.

Vâlcianu Constantin, în vârstă de 62 de ani, din comuna Văgiuleşti, a fost dat dispărut în cursul zilei de 7 iunie de către o nepoata de-a sa, după ce a plecat cu animalele la păscut şi nu s-a mai întors. Duminică, la exact o săptămână de la dispariţie, cadavrul acestuia a fost descoperit în liziera unei păduri din comună. „La data de 14 iunie a.c., într-o liziera de pe raza localităţii Covrigi, a fost identificat cadavrul lui Vâlcianu Constantin, de 62 de ani, din comuna Văgiuleşti, care în data de 07 iunie a.c., a plecat voluntar de la domiciliu. S-a luat măsura transportării cadavrului la S.M.L. Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, precizând totodată că în cauză a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here