Baschetbaliștii U14 s-au întors cu un succes de la București

979

Baschetbaliştii Grupei U14 de la CSM Târgu Jiu s-au întors cu un succes și două înfrângeri de la București. Băieții lui Răzvan Bratoloveanu au participat în weekend la Turneul 1 din Grupa 3-GVB (Grupa Valorică B). Meciurile au avut loc în Sala Colegiului Național ,,Iulia Hașdeu”. Gorjenii au fost învinși la mare luptă de CS SCM OHMA Timișoara (41-44), iar apoi de ACS Isports Ploiești (53-63). În ultima zi a turneului au învins formația Dan Dacian Portocaliu București, 73-57. Bilanțul nu a fost unul conform cu realitatea de pe teren în opinia tânărului antrenor gorjean. Bratoloveanu și-a lăudat elevii pentru atitudinea pe care au arătat-o și a apreciat că sportivii săi progresează de la meci la meci. ,,În primul rând mă bucur că ne întoarcem sănătoşi acasă, fără accidentări şi chiar dacă avem un bilanţ negativ, cu o victorie şi două înfrângeri, sunt foarte mulţumit de progresul care este vizibil de la zi la zi, de la meci la meci, dar şi de atitudinea băieţilor care au înţeles că numai prin muncă şi dăruire pot să câştige meciurile. Lipsa de experienţă, având în vedere că este doar al doilea an al acestor copii în Campionatul Naţional, şi micile greşeli, care de altfel sunt specifice acestei categorii de vârstă, au făcut să nu ne întoarcem acasă cu cel puțin două victorii, dacă nu chiar cu trei. Vom avea doar o zi de pauză după revenirea acasă, după care trecem din nou la antrenamente. Trebuie să muncim şi să ne pregătim pentru următorul turneu, care se va disputa peste două săptămâni”, a precizat Bratoloveanu pentru site-ul oficial al clubului gorjean.
CSM Târgu Jiu: Lucian Toma, Bogdan Calotă, Radu Popescu, Luca Pop-Manta, Răzvan Simionescu, Gabriel Tismănaru, Vlad Rădulea, Valdimir Gugea, Rareș Sgondea, Vlad Plăstoi, Patrick Negru, Marian Sprâncenatu. Antrenor: Răzvan Bratoloveanu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here