Baschetbaliştii U 14 merg la Turneul Final!

583

Tinerii baschetbalişti gorjeni de la Clubul Şcolar Sportiv Târgu-Jiu, echipa Under 14, au avut un sfârşit de săptămână foarte bun. Sportivii pregătiţi de fostul component al Energiei, Claudiu Alionescu, au reuşit să se impună în două din cele trei confruntări desfăşurate în Sala Voievod Litovoi din municipiu. Gazdele competiţiei din oraşul lui Brâncuşi au depăşit, la mare luptă, formaţia CSS Nr.1 Constanţa, scor 61-59 şi au trecut cu 66-51 de CSS Mediaş. Pe primul loc s-a clasat echipa ABC Laguna Bucureşti, formaţie care s-a impus detaşat în disputele de la Târgu-Jiu, inclusiv în cea cu echipa din localitate, scor 84-43. Chiar şi aşa, gorjenii au reuşit o performanţă demnă de luat în seamă şi au trimis, încă o dată, un semnal că baschetul nu a murit în acest judeţ. “După un turneu cu meciuri foarte strânse şi cu multă energie consumată, atât pe parchet, cât şi în tribune, am reuşit să obţinem o calificare binemeritată la Turneul Final, de pe locul al doilea, cu două victorii şi o înfrângere. Este munca întregii echipe, atât a sportivilor, cât şi a colegilor mei de la Catedra de Baschet a Clubului Sportiv Şcolar, dar şi meritul părinţilor care i-au susţinut pe aceşti copii de la începutul acestui sezon până acum”, a declarat antrenorul Claudiu Alionescu. Fostul secund de la Energia a mai spus că vrea o comportare cât mai bună a gorjenilor şi la următoarea competiţie. “Turneul Final va fi mult mai dificil decât întregul sezon competiţional de până acum. Vor veni cele mai bune 8 echipe ale ţării. Ca obiectiv nu vrem decât să facem meciuri cât mai bune şi să avem o clasare cât mai înaltă”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.