Bărbat din Plopșoru, încătușat în urma unui control în trafic

1512

Un bărbat de 52 de ani, din comuna Plopșoru, a fost reținut, în noaptea de miercuri spre joi, după ce polițiștii l-au oprit, pentru control, în trafic. Acesta a fost depistat, la volanul unei mașini, pe o stradă din oraşul Turceni, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. ,,La data de 14 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Turceni au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 52 de ani, din comuna Plopşoru, bănuit de săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată în perioada de suspendare a dreptului de a conduce. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 13 noiembrie, bărbatul a condus un autoturism, pe strada 13 Septembrie, din oraşul Turceni, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, acesta prezentând poliţiştilor cu ocazia controlului efectuat, o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere din data de 15 februarie, fără drept de circulație. În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here