Bărbat din Dăneşti, prădat de propria fiică

364

La data de 28 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Dăneşti, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în garajul său, de unde au sustras suma de 29.000 de dolari. Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că, în perioada 02 aprilie – 28 iulie a.c., când apelantul era plecat în Portugalia, persoane necunoscute ar fi pătruns în garajul acestuia, de unde au sustras suma de bani, care se afla într-un borcan de sticlă, îngropat în pământ. În urma continuării cercetărilor, s-a stabilit că autoarea furtului ar fi fiica reclamantului, în vârstă de 15 ani. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here