Județul Gorj are o oportunitate reală de diversificare economică, inclusiv pentru recalificarea minerilor, dacă autoritățile își asumă decarbonizarea regiunii prin măsuri concrete până în 2030. Dacă autoritățile elaborează un plan teritorial pe 10 ani pentru tranziția către economia neutră climatic, finanțări europene importante vor fi disponibile, arată o analiză a Bankwatch România.
Numărul angajaților din Gorj în domeniul energetic a scăzut drastic în perioada 2007-2016, cu 4.639 de persoane disponibilizate în multiple valuri de restructurări ale Complexului Energetic Oltenia (CEO). În 2020 au mai rămas 12.829 de angajați, din care aproximativ 7.000 sunt mineri. Acest număr va continua să scadă, complexul estimând un număr de 4.000 de pensionări în următorii patru ani, se arată în studiul Bankwatch. O mare parte dintre persoanele disponibilizate nu au putut fi reîncadrate pe piața forței de muncă, 2.814 dintre acestea fiind înregistrate la AJOFM Gorj ca șomeri de lungă durată. În acest context, dar luând în considerare și creșterea masivă a costurilor energiei pe bază de cărbune sau angajamentele asumate de România pentru reducerea poluării, este nevoie de un plan de diversificare economică bine ancorat în realitatea locală.
Oportunitate pentru Gorj
Prin Mecanismul pentru Tranziție Justă, Uniunea Europeană pune la dispoziție statelor membre cel puțin 100 de miliarde de euro în perioada 2021-2027 pentru investiții în vederea unei dezvoltări economice cu emisii reduse de carbon și echitabilă din punct de vedere economic și social. Județul Gorj ar putea accesa aceste fonduri, inclusiv prin proiecte pentru recalificarea minerilor care au fost și vor fi în continuare disponibilizați din cauza scăderii activității CEO și a neprofitabilității acesteia.
„Nu ne mai putem preface că economia Gorjului se poate baza pe cărbune în viitor. Chiar și CEO recunoaște acest lucru, propunând un plan de restructurare care presupune închiderea unor mine și a unor termocentrale. În acest context și adăugând impactul pe care actuala pandemie îl are asupra economiei, identificarea unor alternative de creștere devine urgentă”, atrage atenția Alexandru Mustață, coordonator de campanii la Asociația Bankwatch.
Ce poate face România mai bine
Pentru a realiza investiții cu impact real asupra economiei, autoritățile trebuie să evalueze corect proiectele realizate prin programele operaționale din 2014-2020 și să învețe din greșelile și bunele practici aplicate în programul de finanțare anterior.De asemenea, „este important ca prioritățile pentru finanțare să fie identificate la nivel local de către autoritățile competente alături de toți cei interesați – sindicate, societatea civilă sau mediul de afaceri, și nu de la centru, cum s-a procedat până acum,” a adăugat reprezentantul Bankwatch.Complexul Energetic Oltenia trebuie să fie parte din acest proces și să pregătească un plan realist pentru redimensionarea activității în următorii ani. Intenția de a construi parcuri fotovoltaice este un pas concret în direcția cea bună, ce permite continuarea activității în domeniul producției de energie și retenția unei părți a forței de muncă.
A.S.
Cine este Bankwatch România
Bankwatch România este o asociație înființată în 2012, al cărei scop este de a preveni impactul negativ de mediu și social al proiectelor publice și private și de a promova alternative durabile și participarea publicului la luarea deciziilor. Domeniul principal de activitate al asociației este reducerea poluării în sectorul energetic, cu accent pe reducerea utilizării combustibililor fosili.