Bani mai mulţi pentru o categorie de români

884
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că din data de 08.05.2021 a intrat în vigoare Legea privind statutul rezerviștilor voluntari, care prevede, printre altele, creșterea remunerației acordate în timpul în care aceștia nu participă la misiuni, anunţă Bugetul.ro.

Principalele modificări incluse în această lege sunt cele referitoare la:
– creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adaugă solda gradului deţinut;
– eliminarea obligativității restituirii cheltuielilor aferente pentru recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari în situația nesemnării/nefinalizării contractului;
– eliminarea obligativității înștiințării unității cu care a încheiat contract cu privire la părăsirea localității pentru o perioadă mai mare de 48 ore;
– introducerea obligativității angajatorului de a menține raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au semnat angajament/contract pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar.

Pentru anul 2021, vor fi disponibile 775 de locuri de rezervişti voluntari (maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați).

Procesul de recrutare şi selecţie se va desfăşura în baza prevederilor Legii nr. 270/2015, cu modificările și completările ulterioare, şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.