Bani de la AFIR pentru GAL-uri

743

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea sesiunii continue de depunere a cererilor de finanţare începând din 20 aprilie 2017 pentru implementarea strategiei de dezvoltare locală a Grupurilor de Acţiune Locală (GAL), până la epuizarea fondurilor alocate.

Finanţarea nerambursabilă se acordă solicitanţilor selectaţi de Grupul de Acţiune Locală în cadrul unui apel de selecţie, lansat conform prevederilor din Strategia de Dezvoltare Locală a respectivului GAL. “Un proiect depus în cadrul apelurilor de selecţie lansate de GAL-uri poate beneficia de o sursă de finanţare alternativă faţă de fondurile puse la dispoziţie direct de AFIR, în funcţie de ceea ce a fost prevăzut în Strategia fiecărui GAL în parte. Este o oportunitate deosebită mai ales pentru solicitanţii care au depus proiecte eligibile direct la AFIR şi care nu au mai reuşit să obţină finanţare din cauza epuizării fondurilor.
Astfel, cei care doresc să primească finanţare nerambursabilă trebuie să se informeze şi să propună proiecte în momentul în care GAL-ul lansează anunţul pentru selectarea acestora” a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR.
În general, Strategiile de Dezvoltare Locală au inclus multe dintre submăsurile care susţin dezvoltarea rurală în funcţie de specificul şi de nevoile concrete ale teritoriului GAL, corespondente ale celor prevăzute în PNDR 2020. Astfel, de exemplu, un solicitant poate obţine finanţare prin submăsuri similare cu 6.1 – Instalarea tânărului fermier, 4.1 – Investiţii în exploataţiile agricole sau 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole. Fondurile totale disponibile pentru finanţarea proiectelor depuse la GAL prin submăsura (sM) 19.2 “Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” sunt de 440.116.655 euro pentru întreaga perioadă de programare. Suma maximă nerambursabilă ce poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect este de 200.000 euro.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here