Bălăeţ, avertisment pentru Consiliul Local

1227

Robert Bălăeţ nu a fost validat nici până acum ca director al CSM Târgu-Jiu. Omul, care a apărat poarta echipei fanion a Gorjului, a declarat că va face acţiuni în Instanţă pentru ca situaţia să se limpezească. Pe de altă parte, Bălăeţ a avertizat autorităţile locale că timpul trece, iar în acest ritm se va pierde încă un an pentru sportul din Gorj. Fostul director sportiv de la Pandurii a declarat că are lângă el foarte mulţi colegi care îi dau energia să meargă mai departe. ,,Prin ce trec acum, nu aş dori nimănui să treacă, simt o mare umilinţă. Nu aş vrea ca niciun sportiv care a ajuns să facă performanţă să treacă prin aşa ceva, dar sunt foarte puternic şi, împreună cu toţi colegii mei, cu care am jucat şi cu care am lucrat, o să trec peste asta. Am discutat, mă bucur că lumea este cu noi, cred că putem face ceva pentru oraşul acesta şi nu mă doboară nimic. Sper ca măcar în ceasul al 12-lea să se rezolve această problemă pentru că dacă se va mai întârzia, să zic, o lună anul este compromis şi nu voi mai putea face nimic. O să câştig în Instanţă şi nu-mi doresc să stau pe un scaun să-mi iau un salariu şi să mă uit pe pereţi, pentru că anul competiţional 2019/2020 se va duce şi nu voi putea face nimic pentru aceşti copii”, a declarat Bălăeţ. Fostul oficial al pandurilor a mai spus că se prezintă în fiecare zi la Primăria municipiului Târgu-Jiu pentru că este obligat de lege.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here