Avram Iancu candidează la Președinția României

1116

La aproape trei ani de când s-a întâlnit la Târgu-Jiu cu președintele Klaus Iohannis pentru a primi o medalie și felicitări de la acesta, bibliotecarul din Valea Jiului care a devenit primul român ce a traversat Canalul Mânecii și Dunărea de la izvoare până la Sulina fără costum de protecție a anunțat că vrea să intre în politică și să devină președintele României. Avram Iancu a făcut un anunț oficial în acest sens pe blogul său, acolo unde își informa prietenii și despre evoluția curselor sale de înot sau a celor de la Polul Nord pentru că, în ultimele două ierni, sportivul a fost și la Ultramaratonul de la Cercul Polar. Dorința de a schimba lucrurile și de a promova pe cineva care nu a făcut politică până acum, acestea par să fie motivele care l-au mânat pe Iancu în vâltoarea valurilor din politica românească. De câteva zile el a demarat pe internet campania de strângere de semnături și speră ca de acum încolo prietenii și toți cei care l-au admirat în cursele sale infernale să îi fie alături și în bătălia din toamnă.„În această zi istorică de 7 august 2019 vă anunţ intenţiile pentru viitorul cincinal al vieţii mele şi al României; voi înota în cele mai tulburi ape. Voi candida independent la alegerile prezidenţiale din acest an. Să fie clar! Eu nu «intru în politică» pentru că AVRAM IANCU tocmai asta face; declanşează adevărata revoluţie română a poporului tocmai împotriva clasei politice româneşti care trebuie schimbată. E un strigăt de disperare a unei generaţii sacrificate care nu mai vrea să-şi vadă şi copiii sacrificaţi pe altarul diletantismului politic, incompetenţei, slugărniciei, îmbogăţirii peste noapte, a trădării şi înrobirii”, a scris bibliotecarul pe blogul său. Avram Iancu e convins că lupta nu va fi deloc una ușoară, motiv pentru care le-a și cerut prietenilor și celor care l-au simpatizat până acum să îl susțină în campania de strângere de semnături.„Nu sunt naiv! Ştiu cu ce forţe demonice vom lupta. Apele în care mă aventurez sunt tulburi. Valuri imense se vor ridica şi mă vor lovi. Rechinii îmi vor da târcoale pentru a mă muşca letal. Meduzele mă vor otrăvi şi ele. Curenţii îmi vor fi cu toţii potrivnici. Furtunile vor fi năprasnice. În acest context am o singură şansă; ca mâna dreaptă să mi-o ancorez în braţul puternic al lui Hristos iar mâna stângă să o ancorez în braţul iubit al poporului. Doar aşa vom putea umbla împreună peste ape! Doar aşa vom putea face din Administraţia Prezidenţială un bastion emblematic de încredere şi de recâştigare a demnităţii tuturor românilor”, a precizat Avram Iancu în anunțul de pe blogul său. Sportivul a afișat aici și o fotografie realizată recent la Cotroceni, când a fost invitat al lui Klaus Iohannis la o ceremonie găzduită de Administrația Prezidențială. Iancu este lângă pupitrul președintelui, dar precizează în comentariu că doar dacă primește voturile românilor se va și urca la acesta pentru a se adresa poporului. „Nu am îndrăznit să mă urc la pupitrul prezidenţial. Este un loc sacru! Dar după ce voi îmi veţi da dreptul să mă aşez la acest pupitru, vă promit că în prima zi de mandat voi semna Decretul prin care îi voi retrage Ordinul Naţional «Pentru Merit» Domnului Gerald Schweighofer. ÎN PRIMA ZI!”, a transmis Avram Iancu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.