Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu situația bătrânilor de la Suseni

686

Avocatul Poporului s-a sesizat, din oficiu, cu privire la situaţia de la Căminul de bătrâni din localitatea Suseni, după ce a fost semnalat faptul că acest centru este alimentat cu apă contaminată. Direcţia de Sănătate Publică Gorj a decis amendarea cu 2.000 de lei a Căminului de bâtrâni de la Suseni. În urma unui control care a avut loc la instituţia unde sunt internaţi 86 de bătrâni, au fost depistate mai multe deficienţe la reţeaua internă de alimentare cu apă. Aceasta nu are autorizaţie sanitară.

Potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului, transmis joi, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a articolelor 34 şi 47 din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi nivelul de trai. Avocatul Poporului precizează că, potrivit presei conducerea Consiliului Judeţean Gorj a demarat deja o anchetă, după ce la nivel local a fost semnalat faptul că acest centru ar fi alimentat cu apă contaminată. “De asemenea, analizele de laborator efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Gorj ar fi indicat în apă prezenţa de materii fecale, E.coli, stafilococi şi streptococi. (…) Conform materialului de presă, «conducerea Căminului de bătrâni de la Suseni a recunoscut că apa care curge la robinetele centrului social nu este potabilă şi spune că problema a apărut din cauza modului în care a fost executată instalaţia de alimentare cu apă din incinta instituţiei»”, se mai arată în comunicat.
Reamintim că, cei din conducerea căminului de bătrâni nu au reuşit să rezolve din 2014 încoace problema alimentării cu apă potabilă. “A fost aplicată o amendă directorului Luca Stelian şi a fost acordat un termen de 30 de zile pentru a se prezenta un plan de măsuri pentru remedierea problemelor la reţeaua de apă. Planul trebuie să aibă ca obiectiv reabilitarea aprovizionării cu apă potabilă în unitate. Apa de la reţeaua internă nu este potabilă şi o utilizau doar pentru uzul menajer. Este folosită o sursă de suprafaţă, iar apa nu este supusă unui proces de tratare. Conducta de transport este metalică şi uzată. Această apă nepotabilă este folosită pentru igiena bătrânilor, toaletă, spălarea lenjeriei şi pentru spălarea veselei. S-a mai constatat că nu există infiltraţii în apa folosită la reţeaua internă”, a făcut public Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.