Mugurel Surupăceanu, fostul deputat PSD, a reuşit să-şi construiască o vilă impunătoare, pe raza judeţului Gorj, după ce a ieşit din Parlament şi din politică. După ce a luat în vizor cartierele mărginaşe ale Târgu-Jiului şi comunele apropiate pentru a-şi cumpăra un loc de casă, Surupăceanu s-a oprit în cartierul Preajba, din municipiu, aici unde a reuşit să-şi ridice, şi cu ajutorul socrilor, o vilă cu etaj. Surupăceanu, condamnat pe fond, la 7 ani închisoare pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, nu pare că s-a temut astfel că la finalul procesului i-ar putea fi afectată, de decizia magistraţilor, noua locuinţă, motiv pentru care nu şi-ar fi ascuns, de data aceasta, în acte, proprietatea. A protejat-o însă cu un gard înalt, dincolo de care nu pot trece privirile curioase.
Mugurel Surupăceanu a avut declaraţia de avere goală la capitolul proprietăţi sau maşini, pe toată perioada cât a reprezentat gorjenii din Colegiul 2 Deputaţi în Parlamentul României. Sărăcia afişată de deputatul de Gorj a fost însă motiv de atacuri la adresa fostului social-democrat, opozanţii săi din Gorj, dar şi din capitală legându-se permanent, până în 2012, de lipsa de lichidităţi şi proprietăţi ale omului de afaceri. Surupăceanu nu a dat niciodată explicaţii la acest capitol, chiar dacă a fost acuzat direct că şi-a ascuns averea, şi nu le-a dat satisfacţie celor care l-au atacat, dovadă că în 4 ani nu a adăugat nimic în declaraţia sa de avere, aceasta fiind la fel de goală şi la începutul mandatului, cât şi la final.
De la Turcineşti, la Preajba
Ieşit din PSD şi din Parlamentul României şi dedicat mai mult familiei care s-a întregit cu încă un copil, Mugur Surupăceanu a ieşit în ultimii doi ani de sub lumina reflectoarelor şi s-a concentrat mai mult pe aspectele casnice. Dovadă că, cu ajutorul socrilor(cel puţin asta spun apropiaţii familiei), Surupăceanu şi-a achiziţionat un teren la Preajba-sat, unde a reuşit în doi ani de zile să-şi ridice o vilă de toată frumuseţea. Trebuie menţionat că, cu un an de zile în urmă vizase un teren şi la Turcineşti, dar a renunţat la investiţia imobiliară din comuna mărginaşă municipiului alegând să campeze în cartierul târgujian, Preajba, loc în care îşi au locuinţele mai multe persoane publice de la vârful judeţului.
Gard înalt pentru protejarea intimităţii
Chiar dacă nu a bătut toba că şi-a făcut vilă la Preajba, familia Surupăceanu nici nu a ascuns că are o locuinţă aici. Cel puţin asta spun vecinii care au văzut membrii familiei la casă. Pentru a proteja însă intimitatea celor din familia Surupăceanu, proprietarul şi-a limitat proprietatea cu un gard înalt. Poarta şi gardul au fost la rândul lor alese cu grijă astfel încât, privirile curioase nu pot trece dincolo de acestea, orice încercare de a privi în curtea casei fiind eşuată din start. Aspecte din curtea imobilului şi din interiorul casei, care demonstrează că Mugurel Surupăceanu nu s-a zgârcit să investească pentru confortul său şi al familiei sale, se văd însă din fotografiile postate de Aida Surupăceanu, soţia fostului deputat, pe contul acesteia de socializare.
Casă de miliarde, prejudiciu la fel
Nu pare astfel greu de estimat că vila familiei Surupăceanu a costat câteva miliarde de lei vechi, bani care au provenit şi din economiile fostului deputat, colectate în cei 4 ani de deputăţie. Deşi casa nu poate fi suspectată că s-ar fi ridicat pe bani necinstiţi, ea ar putea fi afectată de o soluţie negativă primită de Mugurel Surupăceanu în dosarul său penal aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova
Sunt astfel voci care susţin cu tărie că dacă casa figurează însă pe numele lui Mugurel Surupăceanu ea ar putea fi afectată de prejudiciul pe care acesta va trebui să-l achite Complexului Energetic Turceni, şi acum CEO.
Reamintim că în dosarul “Buldotanc”, pe fond, magistraţii Tribunalului Gorj l-au condamnat pe Mugurel Surupăceanu la 7 ani de închisoare cu executare şi la achitarea în solidar cu restul inculpaţilor, patru la număr, a sumei de peste 8 miliarde de lei vechi. Sunt mulţi care spun, că din acest motiv, Surupăceanu a evitat să-şi ia casa pe numele său, preferând să o treacă pe numele socrilor pentru a nu fi afectată de vreo potenţială executare la finalul procesului său de corupţie.
Anamaria Stoica