Autobuzul hodorogit pentru minerii navetiști de la Cariera Tismana I, reclamat a zecea oară

577

Personalul lucrător, pe trei schimburi, de la Cariera Tismana I este dus la muncă, zilnic, cu un mijloc de transport extrem de vechi, uzat și cu probleme tehnice. Deși, navetiștii s-au plâns de nenumărate ori sindicatelor pentru felul inuman și nesigur în care sunt duși de la domiciliu la locul de muncă și retur, măsurile care trebuiau luate lipsesc cu desăvârșire. Autobuzul cu 4 decenii la bord, a trecut chiar și de o comisie de control, care i-a dat verde să circule, în continuare, pe traseul Rovinari-Tismana, autovehiculul primind și girul unor sindicaliști de la Cariera Rovinari care nu cunosc situația autobuzelor pentru unitatea vecină.

Reprezentanții Sindicatului Lignitul Oltenia de la Cariera Tismana I au reclamat deja, de prea multe ori, în ședințele de SSM și prin adrese conducerii CEO, felul în care sunt transportați la locul de muncă minerii acestei unități aparținând companiei. Asta deoarece zilnic, sunt transportați cu acest autobuz, în nesiguranță, în jur de 150 de salariați. “Având în vedere numeroasele sesizări și reclamații din partea lucrătorilor care circulă cu autobuzul de la Rovinari la Sectorul Tismana I, vă aducem la cunoștință că acest mijloc de transport este foarte vechi și fără căldură, în acesta îmbolnăvindu-se angajații care își fac baie la sfârșit de program și călătoresc cu el. S-a cerut în nenumărate ședințe de SSM schimbarea acestui mijloc de transport. Au fost, de asemenea, probleme și cu alte autobuze și microbuze”, se arată în ultima adresă transmisă de sindicat, de data aceasta, direct managerului CEO, Sorin Boza.

Cauciucuri cu sârmele la vedere
Directorului general al companiei i se aducea la cunoștință că minerii navetiști de la Tismana I au circulat în microbuze cu cauciucurile șterse prin care se vedeau sârmele, acest fapt fiind sesizat firmei de transport, care, din păcate, nu a luat măsuri decât atunci când s-au întâmplat incidente. Mai exact, când un cauciuc de la un astfel de microbuz a făcut explozie pe față, în mers, punând în pericol viața călătorilor, care erau salariați ai unității miniere de la Tismana.
“Am solicitat conducerii CEO, încă din ianuarie, să transmită contractele de administrare a autobuzelor și microbuzelor care merg, zilnic, la Tismana, conducerii unității miniere de aici. Asta deoarece numai astfel se pot gestiona contractele mijloacelor de transport, care deservesc această carieră”, a declarat Iulian Lulu Păuna, liderul Sindicatului Lignitul Oltenia de la Cariera Tismana I, care încă așteaptă măsuri în acest sens.

Comisie de control de doru’ lelii
De altfel, în urmă cu ceva timp s-a constituit la CEO o comisie de control care a verificat autobuzele, aprobând inclusiv punerea în circulație a ratei reclamate, care circulă încă pe ruta Rovinari-Tismana. Asta deși autobuzul are o vechime de peste 40 de ani, sute de mii de kilometri la bord și nenumărate probleme tehnice.
“Comisia a verificat atât de bine parcul auto, încât a permis rămânerea în circulație a autobuzului vechi, care aproape toată iarna a mers fără căldură și cu multe defecte lăsând chiar angajații să vină pe jos la serviciu. Mai mult, alți lideri de sindicat de la Cariera Rovinari, s-au considerat în măsură să aprobe și ei rămânerea în circulație a autobuzului vechi, după ce au fost chemați să vadă parcul auto al firmelor aflate sub contract cu CEO. De altfel, sunt cel puțin patru firme care efectuează cursele respective, adică SUCCES, Expres Transport, Valcas și FIN”, a completat Păuna, care speră ca situația să se remedieze.

Cariera Tismana are peste 700 de salariați, peste 90% fiind navetiști. Unitatea minieră lucrează pe program de 6 zile pe săptămână, din martie, asigurându-se între 10 mii-12 mii de tone de cărbune zilnic. Lignitul de la unitatea minieră ajunge în depozitul de la Rogojelu și direct la concasarea termocentralei de la Rovinari.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. Nu va este rusine!
    Inainte mergeati cu dubele si in rulote trase de tractoare.
    Mergeti cu mercedesul si spuneti de autobus hodorogit….
    Cine spune asta , cei care vor sa faca naveta cu microbuze ?
    Oamen8i fara cultura, acest autobus poate putin renovat ar fi peste cele care circula in prezent.
    Stiti ce ar fi mormal?
    Sa nu li se mai plateasca transportul, sa-si faca singuri abonamente si sa nu mai fie apanajul companiei. Sa fie fericiti ca au servici. Sunt sigur ca in locul nemultumitilor ar veni inzecit alti angajati care si-ar plati singuri transportul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here