Audit dramatic pentru managerul penal Negrescu

544

Marian Negrescu şi-a săpat singur groapa şi funcţia la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. A demonstrat-o recent nu numai trimiterea sa în judecată şi condamnarea la un an de închisoare cu suspendare, ci şi auditul solicitat de conducerea Primăriei Târgu-Jiu, care demonstrează, fără tăgadă, că Negrescu nu s-a oprit din utilizarea banului public pentru propriul său buzunar, nici în momentul în care anchetatorii l-au luat în vizor. Auditul intern al teatrului, finalizat săptămâna trecută, arată de altfel dimensiunea dezastrului financiar gestionat de Negrescu la teatrul din Târgu-Jiu, raportul ajungând pe masa comisiei primăriei care va decide, în curând, dacă revine la cererea de suspendare din funcţie a managerului. Potrivit viceprimarului Aurel Popescu, decizia comisiei în cauză, după analizarea raportului de audit, şi propunerea legată de Negrescu, va urma să fie prezentată Consiliului Municipal.

Faptul că Teatrul Dramatic Elvira Godeanu nu a primit niciun ban la ultima rectificare bugetară, de la Primăria Târgu-Jiu, demonstrează că instituţia nu mai are accesul, de altă dată, la banii publici. Robinetul s-a închis din momentul în care autorităţile municipale, puse în faţa faptului împlinit, adică a trimiterii în judecată a lui Marian Negrescu pentru conflict de interese, au realizat că acesta a beneficiat injust de mari sume de bani din teatru pentru folosul personal. De altfel, raportul ANI arată că Negrescu a beneficiat numai în ultimii ani analizaţi de peste patru miliarde şi jumătate, ilegal, din fondurile teatrului.
Banii din primărie s-au dat doar pentru salarii, în timp ce producţiile, de unde se sugeau marile fonduri care ajungeau în buzunarul lui Negrescu şi a acoliţilor săi, gen Alexandrescu, au fost stopate.
Autorităţile nu au stat impasibile nici la atacul lui Negrescu asupra direcţiilor Primăriei Târgu-Jiu, procesul deschis de managerul penal împotriva funcţionarilor instituţiei publice, fiind amânat de reclamant pentru toamna acestui an. Oficialii au răspuns la acest proces cu un audit intern impus teatrului condus de Negrescu, audit finalizat abia săptămâna trecută.
Raportul, susţin chiar reprezentanţii primăriei, demonstrează de ce calamitate managerială a avut parte instituţia de cultură în ultimii ani, şi faptul că teatrul a fost îngenuncheat de interesele personale a celui plătit din bani publici să o conducă.

Comisia internă decide a doua oară!
Raportul de audit, care incriminează cu cifre, ilegalităţile lui Negrescu au ajuns iar la comisia Primăriei Târgu-Jiu aceeaşi care a decis, cu câteva luni în urmă, că acesta trebuie suspendat din funcţie. În martie, comisia decidea suspendarea lui Negrescu ca solicitarea să ajungă să nu se materializeze ca urmare a unei noi evaluări de care a avut parte directorul.
Evaluarea a constat de fapt în acest audit, iniţiat la începutul acestei luni, care nu poate ascunde însă caracterul penal al faptelor managerului teatrului târgujian.
Potrivit vicelui Aurel Popescu, raportul în cauză va ajunge la aceeaşi comisie care va face o nouă propunere legat de managerul Marian Negrescu. Propunerea în cauză va fi prezentată şi Consiliului Local, instituţie care gestionează de fapt teatrul.

Directorul Aparegio, tot în cadrul CA-ului teatrului
De altfel, nu se impune o schimbare doar la vârful teatrului ci şi în Consiliul de Administraţie al instituţiei, în care se află încă directorul Aparegio, Traian Pătrăşcoiu, ca reprezentant al Consiliului Municipal. Asta deşi, de luni bune, Pătrăşcoiu nu mai este consilier municipal şi evident nu mai face parte din acest organism.
Acest lucru impunea o schimbare în CA-ul teatrului, la propunerea lui Marian Negrescu care conduce acest organism, dar care nu s-a făcut nici în prezent.
CA-ul teatrului funcţionează din inerţie şi ilegal, ca şi multe altele în teatrul târgujian.
Contribuabilii din Târgu-Jiu speră într-o schimbare benefică a instituţiei teatrale, pătată în ceea ce priveşte imaginea prin păstrarea la cârmă a lui Marian Negrescu în sarcina căruia s-a reţinut comiterea faptei de conflict de interese.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.