Au fost odată…

Spun că au fost odată în satul Pocruia activităţi cultural-educative şi distractive pe scena căminului cultural prezentate de formaţiile artistice de elevi, formaţiile artistice ale căminului cultural precum şi ansambluri profesioniste şi artişti de renume, toate acestea până în ianuarie 1990.

Dar toate au dispărut, rămânând doar amintiri pentru cei care s-au putut bucura la vizionarea lor şi toţi cei care au urcat pe scenă, membrii ai formaţiilor artistice.

Prin grija de care a dat dovadă domnul Torel Foca preşedinte al sfatului Popular al comunei Pocruia, fosta şcoală a fost amenajată pentru cămin cultural, deoarece prin contribuţie bănească şi în muncă a locuitorilor comunei, s-a construit o nouă şcoală cu multe săli de clasă şi în octombrie 1964 am fost numit director de cămin cultural cu o indemnizaţie până în anul 1968 când comuna Pocruia a fost arondată comunei Tismana şi am funcţionat ca director de cămin cultural cu muncă obştească, deci fără bani până în ianuarie 1990. Tot cu sprijinul domnului Torel Foca am adus de la C.P.L. Tg –Jiu un număr de 200 scaune curbate şi am amenajat o sală pentru biblioteca comunală care în anul 1990 atât bibliotecara cât şi fondul de carte au mers la Tismana, iar sala rămasă liberă am destinat-o pentru club pe care l-am înzestrat cu tot ce a fost necesar.

Atât la căminul cultural cât şi la şcoală se întocmeau programe de activitate cu data când se va desfăşura activitatea cultural artistică şi educativă pe scena căminului cultural.

Până s-a făcut electrificarea satului în anul 1966, programele artistice, balurile şi repetiţiile se făceau la lumina lămpilor cu petrol. Lăutarii din Tismana care cântau la hora satului veneau la repetiţii pentru dansuri, solişti şi grup vocal, precum şi la prezentarea spectacolelor atât la Pocruia cât şi în deplasare în alte localităţi. Cu banii realizaţi din încasări am cumpărat pânză şi arnici şi fetele au cusut cămăşile şi poalele pentru băieţi iar pentru pantaloni am cumpărat doc alb pe care croitorii din sat i-au cusut după talia fiecăruia, iar fetele aveau costumele naţionale din lada de zestre a mamelor lor. La cămin aveam permanent formaţii de dansuri, grup vocal, brigadă artistică, solişti vocali şi teatru. Cu piesa de teatru „Munte cu munte se întâlneşte” am ajuns până la faza regională luând costume de puşcăriaşi de la Penitenciarul din Tg-Jiu. Cu formaţia de dansuri şi solişti vocali am participat la festivalurile din judeţ şi chiar în Mehedinţi la Ponoare. Pocruienii, cât şi locuitorii satelor vecine, s-au bucurat venind la spectacolele prezentate şi de Doina gorjului, Doina Motrului precum şi din Petroşani, Drobeta Turnu Severin, Vîlcea, Slatina, Craiova şi Piteşti, cu solişti de renume ca Maria Lătăreţu, Maria Ciobanu, Ion Luican, Benone Sinulescu, Maria Dragomiroiu, Angelica şi Niculiana Stoican, Gh. Roşoga, Maria Cornescu, Filofteia Lăcătuşu, nelu Bălăşoiu, Ileana Ciuculete, Dumitru şi Mitruţa Ridescu, Matei Constantin, Dan Spătaru, Victor Socaciu, trompetistul Constantin Gherghina, fluieraşul Dumitru Zamfira, actorul George Ţărnea, renumitul actor Florin Piersic şi alte soliste de muzică uşoară.

După 1990 căminul cultural a devenit sală pentru discotecă, deoarece doi patroni şi-au construit localuri pentru bar şi discotecă. Toată aparatura necesară pentru spectacole cât şi costumele naţionale au dispărut, probabil le-au socotit structuri comuniste şi le-au distrus. Ca fost dascăl, eu şi colegii mei pensionari suntem nemulţumiţi de regulamentul şcolar de acum şi de felul cum se comportă elevii, de felul cum vorbesc, cum se îmbracă precum şi comportamentul lor de când ies pe poarta şcolii până ajung acasă. De se duc noaptea şi la discotecă vina cea mai mare o au părinţii lor. Dacă activităţile cultural educative şi artistice cu tineretul nu mai sunt şi nici şcoala nu mai organizează. Mă bucur să las urmaşilor o frescă din răbojul timpului apus cu obiceiuri şi tradiţii de viaţă, pentru a vedea ce a fost frumos şi bine, că aşa cum e ştiut că pomul se cunoaşte după roade, iar omul după fapte.