Au ajuns în Penitenciarul Târgu-Jiu, după ce au condus băuți și fără permis

1575

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Motru, privind un bărbat de 66 de ani, cu domiciliul pe raza localității, prin care a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an, 5 luni şi 20 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului.

,,Polițiști de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Motru l-au depistat pe bărbat, la locuinţa sa și, ulterior întocmirii documentației necesare, l-au depus la Penitenciarul Târgu-Jiu, unde a fost încarcerat”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.

Încarcerat după ce a condus băut și fără permis
Polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Novaci, pe numele unui tânăr de 28 de ani, din comuna Baia de Fier. Acesta a fost condamnat la 2 ani și 10 luni închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere, de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice.Tânărul a fost condus la Penitenciarul Târgu-Jiu în vederea încarcerării.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here