Atenţie la valabilitatea permisului de armă

462

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj reamintesc deţinătorilor de arme letale şi neletale din categoria celor supuse autorizării că, potrivit Legii 295/2004 (modificată), privind regimul armelor şi al muniţiilor, au obligaţia să se prezinte la poliţie, înainte de expirarea termenului de valabilitate a permisului de armă pentru prelungirea vizei.

Termenul de valabilitate este de 5 ani de la data primei autorizări sau de la data ultimei vize de prelungire. „În cazul în care deţinătorii nu s-au prezentat pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă, au obligaţia ca, în termen de 10 zile de la expirarea acestuia, să predea la un magazin autorizat arma şi muniţia deţinute. În caz contrar, aceste persoane săvârşesc infracţiunea de nerespectare a unor obligaţii prevăzute de lege, faptă pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani”, atrag atenţia poliţiştii. În evidenţele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj figurează un număr de: 1.804 de persoane fizice autorizate, din care 1.442 pentru arme letale şi 362 pentru arme neletale, 3.264 de arme deţinute de persoane fizice, din care 2.493 de arme letale şi 771 de arme neletale, şi 752 de arme deţinute de persoane juridice, din care 463 de  arme pentru pază letale, 235 de arme letale utilitare (cu ţeavă lisa) şi 54 arme deţinute de muzee.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.