Asociaţia Scout Society, la ceas de bilanţ

350

Asociația Scout Society, în anul 2019, a organizat mai multe proiecte pentru tinerii și cetățenii din comunitatea locală și nu numai. Per ansamblu, au fost implicate peste 600 de persoane în diverse activități de educație non-formală, dar și activități sportive.

Principalele proiecte implementate de către asociație au fost finanțate de către Uniunea Europeană:

*prin programul Erasmus+ Sport: proiectul Sport4all care a încurajat practicarea sportului de către toate vârstele fiind stimulată incluziunea socială în comunitățile locale partenere proiectului. La competițiile sportive europene de cros, ciclism și oină care au fost organizate la Târgu-Jiu, au participat aproximativ 300 de persoane, printre care și cetățeni din Zrece- Slovenia, Sofia – Bulgaria, Maracena – Spania, Split – Croația și desigur din Târgu-Jiu.

*prin programul Erasmus+:

– Benefits of migration, care a promovat o atitudine pozitivă față de imigranți în comunitățile locale – prin informarea cu privire la beneficiile procesului de migrare.

– Brand yourself, în care tinerii au aflat mai multe informații despre sănătatea fizică, mentală și emoțională, dar și despre incluziunea socială, discriminare, marginalizare și inegalitate socială. Participanții au înțeles cât de importantă este prezența motivației în activitatea de zi cu zi, dar și de a fi toleranți și a-i ajuta pe ceilalți să se integreze social.

– Recycle for your life a fost un alt proiect implementat de Asociația Scout Society, prin intermediul căruia tineri din Romania, Slovenia, Grecia, Lituania și Portugalia, au conștientizat importanța reciclării deșeurilor în comunitatea locală.

– Coaching for youth, a inclus un schimb de tineri în care participanții au învățat mai multe despre culturile țărilor participante, despre pericolul intrării în grupul NEETs, al abandonului școlar și, nu în ultimul rând, au avut posibilitatea de a comunica și colabora cu tineri din diferite țări pentru un scop comun. În cadrul activităților participanții au testat tehnici de coaching/mentorat care îi vor ajuta să se dezvolte pe viitor. Mai mult ca atât, tinerii au dobândit atitudini, competențe și cunoștințe care le vor influența și pe viitor modalitatea de abordare a propriului viitor.

Asociația Scout Society este o organizație din Târgu-Jiu care încurajează activismul și voluntariatul în regiunea Olteniei. Aceasta a implementat numeroase proiecte locale, naționale și internaționale centrate pe educația non-formală a tinerilor, astfel că în ultimii ani, peste 2500 de tineri au avut ocazia să participe la proiecte din țară și din străinătate. Totodată, Asociația Scout Society a organizat training-uri pentru tinerii din comunitatea locală: de scriere CV și identificare job, scrierea proiectelor, managementul voluntarilor, educație non-formală, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here