ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE „ ALEXANDRU IOAN CUZA” FILIALA JUDEȚEANĂ GORJ GENERAL IOAN CULCER – REZERVISTUL MILITAR DIN GORJ

1225

Apel pentru toți militarii care și-au servit patria sub tricolor din județul Gorj.
Dragi camarazi,
Ne adresăm dvs. care ați depus jurământ sub faldurile drapelului de luptă și v-ați făcut conștiincios datoria, cu toate restricțiile și servituțile ei, indiferent de vreme, anotimp, de circumstanțe, în unități și tabere de instrucție, pe aerodroame, în poligoane și aplicații, în școli, laboratoare și ateliere, pe șantiere, în mine și agricultură.
Cei care ați lăsat în urmă zeci de generații de tineri instruiți și capabili să realizeze pe teritoriul patriei prin forța minții și a brațelor, obiective de care sunteți mândri.
Vă mai aduceți aminte că pe unii i-ați învățat să scrie și să citească, să conducă un tractor sau o mașină.
Cei mai tineri v-ați făcut datoria militară cu onoare și demnitate peste hotare, cu sacrificii enorme, în teatrele de operațiuni și de luptă departe de țară.
Ați avut colegi care și-au jertfit viața. Nu-i uitați!
Evenimentele din decembrie 1989, începute la Timișoara, care au schimbat cursul istoriei României au încorporat și sacrificiile voastre.
Nu trebuie să uitați, că atunci masele revoltate au rostit un adevăr uitat mai târziu, din varii motive, ce glăsuia că „Armata e cu noi!”
Să vă mândriți că România la Centenar nu v-a uitat!
Armata Română de azi, membră a Alianței N.A.T.O și a lumii civilizate nu trebuie să vă omită activitatea, cariera militară și să vă considere, chiar dacă sunteți în rezervă sau retragere, camarazii de azi.
De aceea, facem apel și vă rugăm, ca acum, la început de drum, să fiți alături de noi, noua conducere a Filialei Asociației Județene Gorj a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, „General IOAN CULCER” indiferent de armă, ca să ne facem simțită prezența activă în viața Cetății, a Gorjului și a celorlalte localități ale județului Gorj în scopul menținerii statutului nostru, cu obligații și drepturi specifice, diversificarea domeniilor de activitate ale membrilor filialei și a preocupărilor noastre pentru îmbătrânirea activă.
Nu mai avem puterea și vitalitatea de altă dată, dar avem simțul demnității și onoarei, a dragostei față de patrie și neam care ne-au rămas moștenire și le păstrăm. Dacă Țara ne va cere, ne vom face datoria!
Vă chemăm la unitate și acțiune pentru a ni se asigura o viață demnă, în sănătate, băgați în seamă de societatea civilă, atât de dezbinată și opusă armatei și cadrelor ei, să ne apărăm drepturile ce ni se cuvin, pe merit, după muncă și sacrificiile noastre, pentru familii.
Nu dorim să fim cei care bat la porți închise și să fim refuzați de cei surzi la glasul nostru.
Vrem dreptate și ordine în Țară, ca și cel cinstit și harnic, să fie respectat așa cum se cuvine.
Vom solicita, civilizat și în măsura posibilităților, ajutorul Consiliului Județean Gorj, Prefecturii, primăriilor municipiului Târgu-Jiu, Casei Județene de Pensii, garnizoanei Târgu-Jiu, Centru Militar și Spitalul Militar sprijin în rezolvarea problemelor cu care vă confruntați.
Nu cerem societății în care trăim decât respect și prețuire așa cum sunt tratați camarazii noștri din celelalte state ale Alianței Nord Atlantice.
Suntem sătui de gâlceava parlamentară, de atitudinea celor puși numai pe căpătuială și haos. Țara trebuie condusă și munca să fie principalul criteriu, pentru binele națiunii.
Înțelegem greutățile prin care trece țara și de aceea rugăm societatea civilă, instituțiile ei, să facă apel la noi pentru a înlătura corupția și necinstea, hoția și nerespectarea legilor și a Constituției, pentru viitorul României și a locuitorilor ei. Nimeni nu este mai presus de lege!
Înțelegem necazurile prin care treceți, unii supuși bolilor, dramelor familiare, greutăților inerente vârstei, dar nu descurajați, există un Dumnezeu care ne păzește! Nu este bine să stați izolați, pasivi și indiferenți la ce se petrece în jurul vostru, cu destinul fiecăruia.
Avem în spate un trecut și o activitate de care nu ne este rușine, ne-am servit țara sub Tricolor și o vom face și în viitor.
Nu adoptați poziția ghiocelului, ci a munteanului, care de dimineață, pe plai, privește de veacuri la soare cu gândul la viitorul Patriei și a lui. Suntem mulți care gândim astfel.
Nu putem obține rezolvarea problemelor noastre fără unitate și fără să înțelegem vremurile în care trăim. Fiți alături de noi cu sfaturile și propunerile dvs., cu umărul de camarad.
Suntem deschiși la dialog permanent și vom depune înțelegere și efort pentru rezolvarea problemelor cu care vă confruntați. Contactați-ne și vă vom răspunde.
În unire stă puterea noastră! Să nu o neglijăm!
General Ion BĂRBULESCU
Președintele Filialei

Rezerva de aur
Odă dedicată CMRR GORJ

La clipa solemnă, în zi de legământ,
În front cu Oastea Țării și cei mai vârstnici sunt;
Acum, albiți la tâmple, dar foști și ei soldați,
Și-ascultă jurământul cu ochii-nlăcrimați,

I-am întâlnit adesea, în strai de sărbătoare,
Slăvind Armata Țării și n-alta ei Onoare,
Ei se socot și-acum, cu fruntea colilie,
De-a fi cu cei mai tineri, în front la Datorie,

Privind în urmă viața, la vremea ce-a trecut,
Nu uita jurământul de-a fi, pe glie, scut,
Cu inima arzândă – așa cum s-au legat,
Sunt veghe și tărie cu crezul ne-ntinat,

Deși n-au uniforme, ei sunt tot militari,
În avangardă, cu grade mici și mari,
Știuți ca general și ofițeri vestiți,
Trăind cu vrednicie, de țară prețuiți,

Au fost la datorie, pe arșiți și pe ger,
Veghind străbuna glie cu simț de grănicer,
Și n-au trăit vreodată un crez mai viu și sfânt,
Decât de-a fi de veghe pe-al Patriei Pământ,

Ai Oastei rezervişti sunt fondul Ei de aur,
Slăviţi de-ntreg poporul, ca prețios Tezaur,
Căci de senectute, cu crezul lor ardent,
De sună cumva goarna, răspund Uniți „ PREZENT”
General Ion BĂRBULESCU
Președintele Filialei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.