Un tânăr din Godineşti a ajuns marţi seară în arestul Poliţiei Târgu-Jiu, fiind acuzat că a smuls un lănţişor de aur de la gâtul unei femei. Suspectul a fost reţinut de poliţişti timp de 24 de ore şi prezentat în cursul zilei de ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.
Evenimentul a avut loc marţi seara, în jurul orelor 22.30, în centrul oraşului Târgu-Jiu, poliţiştii fiind sesizaţi de un trecător care a văzut ce se întâmplă. „În seara zilei de 6 septembrie, orele 22:31, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de C.C., din localitate, despre faptul că în timp ce se deplasa pe str. Victoriei – Zona Centru, a fost înştiinţat de o femeie, în vârstă de 43 ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că o persoană necunoscută, de sex bărbătesc i-a smuls lănţişorul din aur pe care îl avea în jurul gâtului şi a fugit cu acesta. În urma activităţilor de urmărire desfăşurate de poliţiştii Biroului de Ordine Publică Târgu-Jiu, în colaborare cu luptători din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă al I.P.J. Gorj, la scurt timp, pe B-dul Ecaterina Teodoroiu, din localitate, a fost identificat R.C., 23 ani, din comuna Godineşti, suspect de comiterea faptei. S-a procedat la efectuarea percheziţiei corporale, poliţiştii găsind asupra bărbatului bunul sustras de la partea vătămată, acesta fiind restituit ulterior părţii vătămate. Poliţiştii au întocmit pe numele tânărului acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, suspectul fiind reţinut pentru 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Gorj”, a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Pe numele bărbatului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
R.L.