Bărbatul de 59 de ani, din Târgu-Cărbunești, reținut duminică sub acuzația de distrugere, după ce ar fi incendiat ușa unui apartament din Târgu-Jiu, a fost arestat preventiv, luni, de judecători. ,,Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, pe o perioadă de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a stabilit Judecătoria Târgu-Jiu. Bărbatul ar mai fi comis o astfel de faptă și în 2017, când ar fi vrut să se răzbune pe rivalul său în dragoste, care este proprietarul locuinței. ,,Bărbatul, în cursul zilei de duminică, ar fi lăsat lângă uşă unui apartament, de pe strada Agriculturii, un recipient cu o substanţă inflamabilă, căruia i-a dat foc, provocând un incendiu. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.